Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIMPOZION – Masteranzii de la Centrul Universitar Nord Baia Mare au discutat despre drepturile omului, dar si despre incalcarea acestora (VIDEO)

Publicat in eMaramures, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Vezi

Drepturile persoanelor cu dizabilitati, ale romilor sau ale angajatilor, dar si discriminarile la care sunt supuse aceste categorii au fost cateva dintre temele abordate de masteranzii de la Centrul Universitar Nord in cadrul unui simpozion organizat de Ziua Internationala a Drepturilor Omului. In opinia cadrelor didactice universitare astfel de dezbateri pot fi un inceput in diminuarea incalcarii drepturilor omului.

In intreaga lume, in 10 decembrie, este marcata Ziua Internationala a Drepturilor Omului. O manifestare dedicata acestei zile s-a desfasurat si la Centrul Universitar Nord Baia Mare. In cadrul unui simpozion care a avut ca tema „Respectarea si nerespectarea drepturilor omului”, cursantii de la masteratul pe drepturile omului au dezbatut diverse cazuri in care a fost vorba despre incalcarea lor.

„Ei s-au organizat si au prezentat punctual cazuri de respectare, sau de nerespectare a drepturilor omului, in diferite domenii de activitate, adica nerespectarea drepturilor omului in mass-media, iata un domeniu foarte discutat astazi, dar si in comunicare, in relatiile publice si in practicarea dreptului, de asemenea si in asistenta sociala. Ei au prezentat, au facut proiectii, au facut analize, cercetari si au venit cu abordari punctuale, pe cazuri concrete de nerespectare a drepturilor omului”, a declarat conferentiar universitar dr. Daniela Dunca.

Tinerii s-au aratat deschisi in a dezbate o tematica atat de diversificata, mai ales ca nu sunt deloc putine cazurile de incalcare a drepturilor omului.

„Am prezentat o lucrare despre incalcarea dreptului la munca. Am prezentat o cauza de la CEDO in care doi reclamanti au dat in judecata statul roman, deoarece le-au fost incalcate drepturile la munca. Acestia au castigat cu statul roman, statul roman despagubindu-i pe acestia cu 3.000 de euro. In primul r

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°