Familia Gabor din Sinoe a uitat ce înseamnă fericirea şi liniştea. Zece suflete nevinovate se gândeau cu groază la sosirea iernii, pentru că locuinţa li s-a prăbuşit, iar în prezent au un acoperiş deasupra capului datorită generozităţii unei rude plecate la muncă, în străinătate. Familia Gabor, alcătuită din zece persoane, dintre care opt minori, se luptă zilnic cu sărăcia. Soarta nu a fost prea darnică cu familia Gabor, punându-i la grele încercări. După ce furtuna de la finele lunii septembrie le-a distrus locuinţa, cu toţii au scăpat ca prin minune din ghearele morţii. Rămase fără cămin şi fără linişte, cele zece suflete sunt nevoite să supravieţuiască doar cu 360 lei pe lună, bani ce provin din alocaţiile copiilor. Înduiosată de drama familiei, o rudă le-a oferit un adăpost temporar. Pe lângă teama de a nu rămâne din nou pe stradă, familia Gabor îşi făcea griji şi pentru iarna ce va veni, deoarece nu avea cu ce să se încălzească. La iniţiativa Litoral Tv, reprezentanţii redacţiei şi-au licitat obiecte cu valoare sentimentală pentru a ajuta această familie. Oameni cu suflete generoase au fost impresionaţi de drama familiei din localitatea Sinoe şi au oferit ajutor. Pentru că Moş Crăciun există, în cadrul Galei Umanitare Litoral Tv Dăruieşte, familia Gabor a primit alimente şi bani ce le vor asigura un trai decent măcar pentru o vreme. Anul acesta, copiii familiei Gabor, simt cu adevarătat spiritul sărbătorilor de iarnă. Autor: Ana-Maria Stancu.
Familia Gabor din Sinoe a uitat ce înseamnă fericirea şi liniştea. Zece suflete nevinovate se gândeau cu groază la sosirea iernii, pentru că locuinţa li s-a prăbuşit, iar în prezent au un acoperiş deasupra capului datorită generozităţii unei rude plecate la muncă, în străinătate. Familia Gabor, alcătuită din zece persoane, dintre care opt minori, se luptă zilnic cu sărăcia. Soarta nu a fost prea darnică cu familia Gab