Clujenii sunt aşteptaţi să-şi petreacă trecerea dintre ani în Piaţa Unirii, acolo unde Primăria a pregătit o serie de concerte şi un foc de artificii. Pe lângă asta, timp de cel puţin două ore, accesul pe patinoarul de aici va fi gratuit.
Ansamblul Crăişorul, interpreţi de muzică populară, trupa Compact şi Aurel Tămaş vor urca, pe rând, pe scena din Piaţa Unirii, până la miezul nopţii.
Atunci, clujenii vor avea parte de un foc de artificii care va dura cel puţin 15 minute, iar Primăria va face cinste cu 700 de sticle de şampanie.
Primarul Emil Boc a motivat decizia mutării evenimentelor ce marchează noul an în Piaţa Unirii.
"Era puţin dificil să facem concertul în Piaţa Unirii unde este scena şi apoi să ne mutăm la Teatrul Naţional pentru artificii. În Piaţa Unirii e şi un patinoar, clujenii pot să fie romantici pe patine la trecerea dintre ani", a declarat Boc.
Costul pentru realizarea evenimentelor se ridică la 12.000 de euro, sumă suportată în mod egal de municipalitate şi sponsori.