De ce s-a oprit oare Ignat Gherman asupra cărţii mele? Pentru că în titlul ei, cum zic astăzi, se afla înscris şi numele lui: Ignat personaj de carte şi Ignat omul real! Este un dat al destinului, este un rictus al soartei, este ceva care depăşeşte cu mult posibilităţile noastre de analiză şi înţelegere? Nu ştiu. Nu ştiu. Dar tocmai de aici a provenit marea nenorocire şi marea catastrofă. Aşa îmi imaginez eu. Însă, ca să expun cazul cât de pe scurt, pentru că… pe acest om nu-l cunoşteam… Abia ulterior am aflat cine este el. Era un specialist în geologie, făcuse facultatea de geologie de la Universitate şi, fiind cunoscut cu colegi de ai mei, care făcuseră cursuri de scenaristică la acelaşi Institut de cinematografie, a fost convins să urmeze şi el acele cursuri, şi la sfârşitul anilor ’60 a plecat şi el la acele cursuri de doi ani. Era un bărbat înalt, bine clădit, cu umeri masivi, voinic, dintr-o familie de ţărani din Petreşti-Ungheni… Avea doi fraţi, se pare, unul dintre ei medic, poate chiar psihiatru, şi aceşti fraţi, la fel, nu au avut noroc în viaţă… Iar el, acest Ignat a rămas celibatar toată viaţa şi, iată, aflu, acum recent că acolo, la cursurile de scenaristică dânsul a contactat revista de specialitate de geologie, moscovită, în care a publicat un material cu un conţinut ce prezenta interes, pentru că era un bun specialist în domeniu, şi acel text a fost remarcat în România, după care a primit o invitaţie de a vizita Ţara. A făcut vizita şi s-a întors din Ţara-Mamă foarte entuziasmat! Dar şi – întristat. Şi a spus următoarele cuvinte către un coleg de-al său. Zice: „Ce frumoasă este România! Este nespus de frumoasă ţară, o ţară nespus de frumoasă! Şi, în continuare: Păcat de oamenii ei – ar merita un alt destin! Mult mai bun decât cel pe care îl au…” Ceea ce însemna că era un om care îşi dădea perfect seama pe ce lume trăieşte şi îşi dăd