Legile votate în Colorado şi Washington, Olanda sau Spania, care autorizează producţia de cannabis într-un cadru privat, au fost depăşite de decizia de marţi a senatorilor uruguayeni. Autorităţile de la Montevideo au reglementat producţia şi comercializarea aceste plante, la un nivel fără precedent în lume.
Această iniţiativa unică, susţinută de preşedintele Jose Mujuca conferă statului controlul asupra cultivării şi vânzării canabisuluiîn scopuri recreative. Legea a fost aprobată cu 29 de voturi pentru, în urma a 12 ore de dezbateri, cele 16 împotrivă reprezentând doar voturile senatorilor de stânga, membri ai Frente amplio, după ce deputaţii au votat deja textul în iulie. Noile reglementări vor fi implementate cel mai devreme în aprilie 2014 în cazul în care constituţionalitatea sa va fi confirmată şi după semnarea decretului de aplicare.
Decizia a fost aplaudată de public în timp ce sute de susţinători ai textului erau adunaţi în jurul Palatului legislativ sărbătorind într-un miros puternic de canabis şi cu focuri de artificii. La rândul său, Organizaţia Reglementarea responsabilă a salutat votul. Mai mult de 60 % din populaţie respinge proiectul, criticat de opoziţie, specialişti din mediul sanitar şi farmacişti.
Legile votate în Colorado şi Washington, Olanda sau Spania, care autorizează producţia de cannabis într-un cadru privat, au fost depăşite de decizia de marţi a senatorilor uruguayeni. Autorităţile de la Montevideo au reglementat producţia şi comercializarea aceste plante, la un nivel fără precedent în lume.
Această iniţiativa unică, susţinută de preşedintele Jose Mujuca conferă statului controlul asupra cultivării şi vânzării canabisuluiîn scopuri recreative. Legea a fost aprobată cu 29 de voturi pentru, în urma a 12 ore de dezbateri, cele 16 împotrivă reprezentând doar voturile senatorilor de stânga, membri ai Frente amplio, dup