Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaratia socanta a unei blonde celebre aflate in depresie: “As vrea sa mor azi si sa fiu in moarte clinica, de Sarbatori”

Publicat in Cancan, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Esecurile sentimentale si-au pus amp[renta asupra psihicului sau, iar faptul ca va fi singura, de sarbatori, i-a adancit depresia, Simone Trasca. Atat de mult, incat i-a incoltit in minte ideea ca ar vrea sa-si incheie socotelile, cu viata.

Fire depresiva, Simona Trasca are perioade destul de dificile, din punct de vedere emotional, iar aceasta este una dintre ele. Simte ca nu mai are putere incat sa lupte cu gandurile negative care nu-I mai dau pace mintii sale si, desi ar avea cateva motive de bucurie, blonda s-a cufundat in tristete: “Daca nu am filmari, stau in casa si nu fac nimic. Stiu ca de mine depinde sa trec peste aceste momente, dar nu mai pot. Cred ca sunt in depresie”, a declarat Simona, pentru CANCAN.ro. Si, in loc ca atmosfera de sarbatoare sa ii redea zambetul pe buze, Simona se intristeaza si mai mult. Simona si-a operat sanii, saptamana trecuta, dar nici macar asta nu o bucura suficientBa chiar si-ar dori sa stearga cu buretele aceasta perioada in care sufera enorm din cauza faptului ca nu are nici un suflet, aproape: “De Sarbatori as vrea sa fiu in moarte clinica… Adica sa mor de azi, daca se poate, si sa ma trezesc in ianuarie... Sau, mai bine zis, in februarie, dupa porcaria aia de Valentine’s Day”, ne-a mai spus Simona. Nici macar operatia la sani, pe care a suferit-o saptamana trecuta si care i-a iesit perfect nu reuseste sa o bucure pe Simona, asa cum ar fi trebuit, in mod normal.

A avut o tentativa de suicid

Simona se confrunta des cu starile depresiveEsecurile pe care le-a bifat pe plan sentimental au zguduit-o destul de puternic pe Simona, iar, la un moment dat, in urma cu mai bine de un an, blonda chiar a avut o tentativa de suicid. Care a esuat, din fericire, blonda fiind salvata de prietena ei cea mai buna, care a dus-o, de urgenta, la spital.

Dana Enache

Citeste despre: Simona Trasca , dep

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul britanic, pregătit să trimită trupe pe teren în Ucraina pentru a proteja pacea

Mediafax acum 2 ore
Înainte de a participa luni la un summit de urgenţă cu liderii europeni la Paris, Keir Starmer a declarat că Regatul Unit este pregătit să contribuie la garantarea securităţii Ucrainei prin „trimiterea trupelor noastre pe teren, dacă este necesar”.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum 47 minute
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

Doi oameni au murit luni dimineață, într-un accident produs pe Centura București. Circulația se desfășoară dirijat

HotNews acum 47 minute
Un accident de circulație între un TIR și o mașină a avut loc luni dimineață pe Centura București, în zona localității Glina, în urma căruia două persoane au murit pe loc, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române. Accidentul a avut loc la kilome

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Instagram ar putea adăuga un buton de dislike

News.ro acum 2 ore
Instagram a început să testeze un buton „Dislike”, dar nu pentru postări, ci pentru comentarii. Unii dintre utilizatorii Instagram au observat în ultimele zile că în dreptul comentariilor apare un buton de dislike, alături de vechiul buton de like.

Prefectul de Buzău, despre lipsa de intervenţie a utilajelor de deszăpezire pe drumurile din judeţ: „Probabil au considerat că ninge prea frumos ca să mai deranjeze zăpada!”

News.ro acum 8 ore
Prefectul de Buzău, Daniel Ţiclea, a ieşit în teren duminică seară, pentru a vedea cum acţionează firmele responsabile cu deszăpezirea drumurilor naţionale şi judeţene, dat fiind că în zonă ninge de ore bune. Acesta a constatat o serie de deficienţe

Horoscop pentru luni, 17 februarie 2025. Se recomandă prudență la serviciu pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 36 minute
Berbec Energia zilei iti ofera imbolduri de a opera ajustările necesare in relatiile parteneriale. Se pare ca vei lua hotărâri ferme atat in ceea ce priveste relatia de cuplu, cat si relatiile profesionale. Poti avea senzatia ca ti se ridica un val

Elon Musk promovează politicienii populiști și de extremă-dreapta din întreaga lume. Pe listă se află şi România

Libertatea acum 48 minute
Miliardarul Elon Musk a încurajat partidele, politicile şi administraţiile populiste de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, comentează NBC News într-o anal

UE plănuieşte restricţii la importurile de alimente, inspirate de politica lui Trump, potrivit FT

News.ro acum 3 ore
Uniunea Europeană intenţionează să blocheze importurile anumitor produse alimentare fabricate după standarde diferite, într-un efort de a-şi proteja fermierii, într-o măsură care reflectă politica comercială reciprocă a preşedintelui american Donald

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-10°
lun.

-10°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°