Consilierii locali ai USL au votat astăzi împotriva proiectului RATUC care prevede instituirea unei cote de 6,65% pentru constituirea sursei de finanțare a investițiilor pentru achiziția mijloacelor de transport public moderne.
În proiectul care a fost supus astăzi votului în Consiliul Local se arată că modernizarea parcului de autobuze, troleibuze și tramvaie foloseşte atât locuitorilor municipiului, cât şi extinderii transportului în comun în zona metropolitană.
Prin institiuirea cotei, preţul biletului sau abonamentului pe mijloacele de transport în comun nu s-ar fi modificat.
Consilierii PDL au susţinut că cei din USL au adus în discuţie argumente care vin să sprijine companiile private de transport în defavoarea RATUC, punând astfel piedici dezvoltării unui sistem integrat de transport în comun la nivel metropolitan.
„Aceasta este o nouă confirmare a politicii USL de a bloca accesul unui transport civilizat în comunele din jurul oraşului, Floreşti, Chinteni, Apahida, Baciu şi Ciurila”, au declarat consilierii PDL.
Consilierii PDS şi USL au părăsit şedinţa de CL.