Colonelul Dorel Drejoi, şeful Jandarmeriei Olt, a arătat că şi instituţia pe care o conduce s-a confruntat cu probleme în ceea ce priveşte asigurarea carburantului pentru autospeciale. Însă, ca să facă economie, jandarmii olteni au folosit maşinile altor instituţii în acţiunile comune pe care le-au întreprins.
Colonelul Dorel Drejoi a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că şi Jandarmeria Olt s-a confruntat cu probleme în ceea ce priveşte asigurarea carburantului pentru autoturismele din dotare. Pentru a nu depăşi cota lunară, jandarmii olteni au convenit cu instituţiile cu care colaborează ca, la acţiunile comune, să nu folosească autospecialele inspectoratului.
„Şi noi am avut mici probleme cu carburantul, într-adevăr, dar în acţiunile în cooperare cu alte instituţii, am folosit, de regulă, autoturismele din dotarea acestora. În aceste autoturisme au fost luate efective de jandarmi şi am eficientizat, reuşind să avem acea mobilitate pe care o doream”, a declarat Drejoi.
În plus, potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Olt, ar mai fi nevoie şi de alte maşini pentru cele zece subunităţi din judeţ, gradul de asigurare cu autovehicule al instituţiei fiind de 24,48%.
„Ne-ar trebui pentru fiecare subunitate dislocată şi al doilea autoturism. În momentul de faţă, noi avem doar un singur autoturism care poate fi folosit într-o misiune, iar celelalte efective disponibile nu mai pot pleca. Dacă am avea un alt autoturism la dispoziţie, s-ar putea organiza două acţiuni în cadrul unei subunităţi cu două autoturisme diferite. Avem zece subunităţi în judeţ”, a mai spus Drejoi.
Solicitările de noi subunităţi de jandarmi, respinse
Colonelul Drejoi a vorbit şi despre înfiinţarea de noi subunităţi de jandarmi, în urma mai multor solicitări venite din partea unor primari din judeţ. El a precizat că măsura nu a fo