Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gara CFR, înţesată de proiectile neexplodate

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Un proiectil de artilerie de calibru 100 de milimetri a fost ridicat şi transportat, ieri, din gara din municipiu, în condiţii de maximă siguranţă de pirotehniştii sălăjeni. Lucrările de modernizare a Staţiei CFR Zalău au scos la suprafaţă, până acum, peste 20 de elemente de muniţie neexplodată. Ultimele două proiectile au fost găsite la mijlocul lunii noiembrie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, echipa pirotehnică a fost solicitată miercuri, 11 decembrie, să intervină pentru a asana un element de muniţie neexplodată, descoperită de un muncitor în gara CFR a oraşului Zalău. Pirotehniştii au identificat muniţia ca fiind un proiectil de artilerie de calibrul 100 milimetri, descoperit în urma executării unor lucrări de amenajare. Acesta a fost transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii. “Pe această cale, recomandăm cetăţenilor ca, la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată, să anunţe cel mai apropiat post de poliţie sau pompierii la numărul de urgenţă 112, fără a le atinge sau schimba poziţia acestora”, a precizat reprezentantul ISU Sălaj.

comments

Un proiectil de artilerie de calibru 100 de milimetri a fost ridicat şi transportat, ieri, din gara din municipiu, în condiţii de maximă siguranţă de pirotehniştii sălăjeni. Lucrările de modernizare a Staţiei CFR Zalău au scos la suprafaţă, până acum, peste 20 de elemente de muniţie neexplodată. Ultimele două proiectile au fost găsite la mijlocul lunii noiembrie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, echipa pirotehnică a fost solicitată miercuri, 11 decembrie, să intervină pentru a asana un element de muniţie neexplodată, descoperită de un muncitor în gara CFR a oraşului Zalău. Pirotehniştii au identificat muniţia ca fiind un proiectil de artilerie de calibr

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 3 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 6 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 2 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 6 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 7 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 3 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 4 ore
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Manelistul Dani Mocanu, care l-a promovat pe Nicolae Ciucă, va petrece ani grei de închisoare pentru proxenetism și spălare de bani

Ziare.com acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, care i-a scris o piesă lui Nicolae Ciucă în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2024, a fost condamnat joi, 9 ianuarie, la ani grei de închisoare. Găsit vinovat de proxenetism, dar și de spălare de bani, Mocan

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

8°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°