Nu-i uşor să conduci o companie de la distanţă. Iar când locuieşti la Oradea, parcă mai aproape ţi-e Ungaria decât România. De aceea, nici măcar nu mă pot supăra pe domnul Tessari, patronul RCS-RDS, că aici, la Bucureşti, treburile sale merg, uneori, brambura.
E un fel de pisică ce locuieşte departe, iar şoriceii "capitalişti" îşi fac de cap. Spun "şoriceii" pentru că aceia care m-au făcut să bombăn, de data asta, sunt nişte amărâţi de şoricei, de fapt nişte "şoricioaice" menite să otrăvească atmosfera cu clinchet de clopoţei a acestui final de an. M-am referit aici la fetiţele cu voci suave de la call-center spre care m-a împins, recent, nevoia acută de internet. Veţi vedea, în cele ce urmează, că prostia n-are limite în România şi că te ciocneşti de ea indiferent de cine eşti şi ce hram porţi. De data asta, măgăreaţa a căzut pe mine...
Pe scurt, închei contract cu sus-numita companie pentru internet. După câteva insistenţe telefonice şi conversaţii cu duduiţele nevinovate de la call-center, la destule zile după ce mi-am depus autograful pe documentul oficial, o echipă de bărbaţi bine s-a deplasat la domiciliul meu. Întâlnirea de lucru s-a soldat cu... o amânare. Lipsea o verigă: un electrician care să tragă nu ştiu ce priză. OK, sunt un soldat disciplinat şi, iată, curând, electricianul vine, face lucrarea, mă uşurează de o sumă frumuşică, după care îi accesez din nou pe "băieţii de băieţi" de la RCS. "Aaaa, cucoană... Păi trebuie să vă programaţi din nou!" OK, zic din nou. Dacă asta-i legea, ne conformăm. Sun iarăşi în acelaşi loc şi o la fel de blondă voce precum cea din debut îmi notează doleanţa, după care o implor să nu mă uite agăţată pe o listă pentru că sunt jurnalist şi mă hrănesc cu internet. Deci subliniez că internetul mi-e vital. "Vă vom suna cât de urgent", îmi spune, lăsându-mă să număr 24 de ore de tăcere. C
