Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEO, bun de plată din cauza lui Videanu

Publicat in Exclusiv Gorj, joi 12 decembrie 2013 ·

Complexul Energetic Oltenia este, din nou, bun de plată către stat. Nu mai puţin de 13 milioane de lei trebuie daţi la buget de către companie, ca urmare a unei decizii a instanţei. Suma reprezintă sponsorizările făcute de fostele Complexuri Rovinari şi Turceni către clubul Pandurii Târgu-Jiu, în valoare de peste 8 milioane de lei, dar şi depăşirea fondului de salarii de la fosta SNLO cu peste 5 milioane de lei, fără ca suma să fie prevăzută în buget. În primul caz, cel al sponsorizărilor, managementul companiei trebuie să se îndrepte împotriva celor care au aprobat aceste cheltuieli, de la directorii economici şi până la ministrul care a avizat bugetul cu ele, în speţă împotriva lui Adriean Videanu, cel care şi-a dat acordul. În ceea ce priveşte majorarea fondului de salarii, lucrurile sunt şi mai complicate pentru că, potrivit deciziei, suma care trebuie returnată la buget urează să fie recuperată de la salariaţi.

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a vorbit despre acest raport încă de prin luna octombrie, pe atunci primind doar rezultatele controlului făcut de Curtea de Conturi. Potrivit lui Ciurel, s-ar fi urmărit, de data aceasta, activitatea energetică, fostul control, din 2012, fiind axat doar pe activitatea de minerit. Neregulile erau destul de grave, după cum anunţa managerul, astfel că se vorbea de sponsorizări ilegale făcute în perioada 2009-2012 care au generat, potrivit calculelor făcute de inspectorii dela Curteade Conturi, un prejudiciu la bugetul de stat, reprezentând impozitul pe profit neachitat, de peste 8 milioane de lei. Profit diminuat

Practic, prin acordarea acestor sponsorizări, profitul a fost diminuat, la fel şi impozitul, statul fiind „fentat” pentru ca anumite cluburi de fotbal, inclusiv Pandurii Târgu-Jiu, să aibă bani de cheltuit. În mod normal, sponsorizările se fac în anumite condiţii, în speţă nu

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Primul sondaj pentru turul 2 al prezidențialelor, prezentat de Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Nicușor Dan, clasat pe locul al 2-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a prezentat miercuri un sondaj realizat de Verifield care îl plasează tot în urma lui George Simion înaintea finalei din 18 mai. Conform sondajului, George Simion este

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 28 minute
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Zborul lui Aleksandar Vucic spre Moscova, deviat de urgență din cauza haosului provocat de dronele ucrainene

HotNews acum 41 minute
Avionul care îl transporta pe președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, la Moscova a fost nevoit să procedeze miercuri la o aterizare de urgență la Baku, capitala Azerbaidjanului, după care și-a continuat zborul spre capitala rusă, unde șeful statului

George Simion promite AUTOSTRĂZI până în 2032: „Acum exact 50 de ani, noi românii construiam Transfăgărășanul”

Gandul acum 27 minute
La dezbaterea BNS din cursul zilei de azi, candidații din turul al doilea pentru președinția României și-au prezentat viziunile privind gestionarea proiectelor de infrastructură. George Simion a dezvăluit că a avut o întâlnire cu Cătălin Urtoi, un s

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 8 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Florin Călinescu

Gandul acum 24 minute
Invitatul emisiunii este Florin Călinescu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Răspunsul lui Nicuşor Dan, întrebat dacă există un „blat" între PSD şi AUR

BusinessMagazin acum 34 minute
Nicuşor Dan a răspuns tranşant la întrebarea privind existenţa unui posibil „blat" între PSD şi AUR: „Este o alegere pe care România o să o facă peste 12 zile, 11, şi toate aceste jocuri sunt absolut secundare”.

Incident rar – Atac cu cuțitul la metroul din Tokyo

Mediafax acum o ora
Bărbatul a fost reținut de poliție, după acest incident considerat o raritate în Japonia, țară în care regimul armelor este extrem de strict. Poliția nu a putut să specifice gravitatea rănilor persoanelor implicate în acest atac. Polițiștii au fost

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 4 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Macron şi Merz au convenit să înfiinţeze un „consiliu franco-german de apărare şi securitate”

News.ro acum o ora
După patru ani adesea complicaţi cu social-democratul Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri, la Paris, pe noul cancelar german Friedrich Merz, cu scopul de a trimite un „semnal foarte puternic şi imediat de reînnoire

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/25°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

20°
mie.

14°/22°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/14°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°