Din vara anului 2012 nu am mai avut o zi atât de agitată precum cea de ieri. Mânaţi de un elan suspect, deputaţii, uitând de nevoia odihnei, au ales să se dedice binelui public, în cele din urmă, lucrând, oră după oră, într-un spectacol fără precedent. Ştirile parvenind cu întârziere de la Parlament evocau o succesiune de decizii contradictorii, ezitante, stranii, dar având un numitor comun uşor de identificat- asaltul împotriva statului de drept şi codificarea inegalităţii şi a arbitrariului.

În fapt, devine evident, o dată cu ziua de ieri, că principalul şi cel mai redutabil inamic al domniei legii este însuşi Parlamentul României, în actuala sa compoziţie politică. Gesturile prin care Codul Penal urma să fie castrat, prin eliminarea din textele sale a oricăror prevederi referitoare la reprezentanţii naţiunii şi la posibilitatea DNA şi ANI de a-i investiga, sunt reflectarea, brutală şi evidentă, a acestei voinţe de a fi mai presus de lege. Cu orice preţ, chiar şi cu acela al marginalizării europene a României.

Şi poate că iniţiative scandaloase, precum graba cu care o lege a minelor urma să fie votată sau atenţia de care era înconjurată ideea de amnistie şi de graţiere, nu erau decât contextul în care se plasa această viziune despre stat, cetăţeni şi politicieni. Pentru cei care guvernează astăzi România,există două clase de indivizi, cu două regimuri juridice distincte. Instituţiile statului de drept trebuie împiedicate să se atingă, în vreun fel, de cei care aspiră să fie stăpânii acestei ţări: super-imunitatea evocată ieri este un alt nume pentru dispreţul cu care este tratată comunitatea de cetăţeni, în ansamblul ei.

În ochii acestor aleşi care sfidează principiile europene şi internaţionale, calitatea de a fi membru al Parlamentului îţi acordă privilegiul de a dispune, după bunul plac, de destinul celor pe care îi guvernezi. Ostilitatea imp