Curtea Constituţională a României dezbate miercuri sesizarea privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Legea descentralizării.
Pe 23 noiembrie PDL a depus sesizarea la CCR privind neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea descentralizării, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, documentul fiind semnat de 70 de deputaţi, transmite Agerpres.
Sesizarea a fost depusă la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, în document menţionându-se că legea încalcă dispoziţiile constituţionale din articolul 1 (aliniate 1, 3, 4 şi 5), articolul 61 (aliniat 1), articolul 102 (aliniat 1), articolele 120-122, articolele 114 şi 136.
Sesizarea atrage atenţia, printre altele, asupra procedurii de asumare a răspunderii de către Guvern pe acest act legislativ, în condiţiile în care CCR a reglementat în 2009 că Guvernul îşi poate angaja răspunderea numai ca excepţie şi dacă structura majorităţii parlamentare s-a schimbat de la momentul alegerilor.
Potrivit un comunicat al PDL, legea încalcă principiile fundamentale ale descentralizării şi principiile constituţionale în ce priveşte purtătorii autonomiei locale care sunt consiliile locale şi primarii, în timp ce consiliul judeţean este coordonator al activităţii acestora.
PDL susţine şi că proiectul încalcă articolul din Constituţie care consacră unitatea statului român.
"Procesul de descentralizare propus prin această lege este de natură să pună în cauză caracterul unitar al statului român, precum şi asigurarea coerentă a conducerii generale a administraţiei publice, în respectul Constituţiei şi în limitele legii. (art. 1 alin. (1) şi (3), precum şi a art. 102 alin. (1) din Constituţia României)", se menţionează în sesizarea democrat-liberalilor.
PDL consideră că legea permite transfer de proprietate între unităţile administrativ-teritoriale fără hotărâre de Guvern, iar acest