Antonescu, despre poziţia Olandei: este greu să spui nemulţumirea faţă de MCV când în fiecare seară, la ora 18 şi jumătate, preşedintele iese şi vorbeşte de câte o lovitură de stat.
---
Antonescu, despre poziţiile instituţiilor: Nu mă mai refer la reluarea de către preşedintele Romîniei la discuţia despre lovitura de stat. Este grav dar se duce spre ridicol. Să o trecem în registrul comic.
Vreau să mă refer la afirmaţiile în care instituţii foarte importante la nivelul DNA sau ANI, care au comunicat opiniei publice în mod fals ideea că parlamentarii s-au scos desupra legii, că vor putea comite orice infracţiune. Este o micniună . Nu s-a întâmplat nicio lovitură de stat. Se poate ataca la CCR.
Nimeni, cel puţin nimeni din PNL, nu intenţionează să încalce legea şi să-i protejeze pe infractori.
---
Schimbări în Senat
Prezenţa, o dată pe lună, a premierului şi săptămânal a câte unui ministru, în Senat, ar fi una dintre propunerile lui Antonescu. Antonescu are în vedere şi diverse instituţii care trebuie să prezinte rapoarte.
Este necesară reanalizarea procedurii legislative.
Creşterea numărului de şedinţe la 3 pe săptămână.
Prelungirea la 4 zile lucrătoare a activităţilor. Marţea vor fi discuţii cu miniştri.
Stabilirea unei corelări la acordarea dreptulrilor la suma forfetară. Sub un anumit procent de voturi exprimate de către un senator să se diminueze şi suma forfetară acordată.
Aş vrea ca la începutul sesiunii viitoare senatul să intre pe noua formulă.
Ştire în curs de actualizare
Antonescu, despre poziţia Olandei: este greu să spui nemulţumirea faţă de MCV când în fiecare seară, la ora 18 şi jumătate, preşedintele iese şi vorbeşte de câte o lovitură de stat.
---
Antonescu, despre poziţiile instituţiilor: Nu mă mai refer la reluarea de către preşedintele Romîniei la discu