În contextul în care România a intrat în cursă pentru organizarea unor meciuri de la Campionatul European de fotbal din 2020, Guvernul a declarat de interes naţional acest turneu final, din partea căruia oficialii români au aşteptări mari.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Mirel Palada, a explicat ce prevede hotărârea de guvern: "Această hotărâre prevede alocarea titlului de interes naţional privind propunerea de oganizare a României a Campionatului European de fotbal din 2020. Actul normativ nu exclude faptul că putem organiza meciuri în colaborare cu o altă ţară", a spus Palada, conform Mediafax.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat săptămâna trecută că premierul Victor Ponta "a dat undă verde" pentru candidatura Bucureştiului la găzduirea unor meciuri din cadrul Euro 2020, precizând că vicepremierul Gabriel Oprea a fost desemnat să se ocupe de acest proiect din partea Guvernului.
Federaţia Română de Fotbal a depus la data de 20 mai candidatura oficială pentru găzduirea de meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European din 2020, competiţie ce va fi organizată în 13 oraşe europene. Dosarele de candidatură vor fi depuse până cel târziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 oraşe în septembrie 2014.
Astfel, dacă România va primi dreptul de organizare a unor meciuri de la Euro 2020 şi dacă naţionala noastră se va califica la acest turneu final, sunt şanse mari ca tricolorii să joace în faţa propriilor suporteri, pe Arena Naţională, peste şase ani.
CITIŢI ŞI:
Mircea Sandu: „Premierul Victor Ponta a dat undă verde pentru candidatura Bucureştiului la Euro 2020“