Ediţia a 18-a a Galei Sportului Şcolar Doljean se va desfăşura, astăzi, de la ora 18.00. Filarmonica Oltenia va fi invadată de cei mai buni sportivi din judeţul nostru, juniori şi seniori. Înaintea festivităţii a avut loc o conferinţă de presă, iar dacă în anii anteriori câştigătorii erau anunţaţi înainte, de această dată cei mai buni sportivi şcolari vor fi cunoscuţi abia la gală. O secretomanie mai rar întâlnită. „Va fi un eveniment deosebit, care va încununa rezultatele sportivilor noştri în acest an. Performanţele au fost, ca de obicei, foarte bune, mult mai bune decât anul trecut“, a afirmat inspectorul şcolar general Georgică Bercea. Vor fi premiaţi 69 de sportivi şi profesori de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, iar 24 de performeri (sportivi şi antrenori) - de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj. Gala va fi prezentată de Dan Păsărin, de la Radio Oltenia Craiova. „Printre premiaţi se vor afla sportivul anului, trei premii speciale pentru sporturi olimpice şi unul pentru cele neolimpice. Am reuşit să premiem performanţa la nivel european şi mondial, dar, din păcate, nu am putut recompensa toţi sportivii cu rezultate importante la alte competiţii europene, cum ar fi Campionatul Balcanic“, a spus Alina Ionescu, directorul DJTS Dolj. Valoarea totală a premiilor va fi de 100.000 de lei, sportivii şi profesorii fiind recompensaţi atât cu bani, cât şi cu bunuri. Ca o noutate, pe scenă vor urca şi reprezentanţii celor două echipe de fotbal care au obţinut performanţe: Şcoala Gimnazială „Decebal“, calificată în finală la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, şi Colegiul Tehnic Auto, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial Şcolar, care s-a desfăşurat în Bordeaux (Franţa).
Georgică Bercea le-a mulţumit colaboratorilor pentru realizarea galei din acest an, adică sportivilor şi profesorilor, principalii eroi ai evenimentului, dar şi