Conform sondajelor, românii îi detestă pe unguri. Politicienii ţin cald acest conflict pentru a-şi găsi raţiunea de a exista. Tensiunile vor înceta atunci când se va termina şi sărăcia din această parte a Europei.

În ultimele două săptămâni am scris articole despre români şi unguri. Scopul principal al demersului a fost obiectivitatea. Şi totuşi, pe rând, românii şi ungurii ne-au acuzat de partizanat. În acest ultim episod al serialului nostru încercăm să răspundem la o întrebare: „Când vor dispărea aceste reacţii?“.

Am mers în mijlocul românilor din Ungaria şi în judeţele “ungureşti” din România pentru a observa cum supravieţuiesc aceste două comunităţi. A fost imposibil să ocolim discuţia despre “tarele istoriei”, despre Trianon, despre suferinţele din timpul comunismului, despre Târgu Mureş 1990 şi despre felul în care politicienii profită de pe urma acestei vecinătăţi problematice.

Mediul politic al ambelor ţări e atins periodic de pusee de naţionalism. La referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, prezenţa scăzută a etnicilor maghiari a atras antipatii din partea politicienilor aflaţi acum la putere în România. A fost o reacţie la faptul că Viktor Orban, premierul Ungariei, i-a îndemnat pe maghiarii din Transilvania să nu se prezinte la vot. Tot în Ungaria, partidul de extremă dreaptă Jobbik sprijină demersurile de autonomie ale ungurilor din secuime.

Din mijlocul oamenilor pe care politicienii susţin că-i reprezintă, conflictul se vede însă de mai mică amploare.

Un englez care nu ştie cu cine să ţină

Andy Hockley, un profesor de engleză care s-a stabilit în urmă cu nouă ani în judeţul Harghita, ne arată o perspectivă de outsider: “Nu vreau să cosmetizez situaţia şi să spun că oamenii nu intră uneori în discuţii despre naţionalism, dar cele mai mari tensiuni pe care le-am observat au venit dinspre Bucureşti sa