În urmă cu 55 de ani, pe 11 decembrie 1958, autorităţile comuniste române decideau arestarea filosofului Constantin Noica fiind considerat un „pericol” la adresa regimului, acuzaţia fiind cea de „uneltire contra orânduirii sociale”.

Arestările intelectualilor români în timpul în care Gheorghe Gheorghiu-Dej era liderul Partidului Muncitoresc Român (dar şi în perioada în care era unul din principalii oameni din PCdR), s-au desfăşurat aproape fără întrerupere timp 18 de ani (1946-1964). Cu toate acestea, două „valuri” de arestări pot fi evidenţiate, prin intensitatea şi numele aduse în procese. Primul „val” a fost între 1946 şi 1953, de la câştigarea alegerilor de Blocul Partidelor Democrate din 19 noiembrie 1946 până la moartea lui Stalin). Al doilea „val” a avut loc în anii 1956-1959, ca reacţie la revolta anticomunistă din Ungaria din 1956, dar mai ales ca dovadă de fidelitate a lui Dej faţă de Moscova, în condiţiile retragerii trupelor sovietice din România în 1958.

Primul arestat din ceea ce ulterior va fi numit „lotul Noica-Pillat”, a fost Constantin Noica, pe 11 decembrie 1958, după ce trăise aproape un deceniu în domiciliu obligatoriu la Câmpulung, fiind supus timp de doi ani anchetelor comuniste.

În noaptea de 25 spre 26 este arestat şi Dinu Pillat, iar anchetatorii hotărăsc să constituie „lotul Noica-Pillat”, din care mai fac parte Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Arşavir Acterian, Marietta Sadova, Sergiu Al. George, Alexandru Paleologu, Simina Caracaş-Mezincescu, Barbu Slătineanu, Nicu Steinhardt etc., ultimul menţionat fiind şi ultimul arestat, pe 4 ianuarie 1960

Procesul penal debutează pe 24 februarie 1960 reunind în boxa acuzaţilor persoane care se vedeau pentru prima dată. În ciuda acuzaţiilor procurorului, inculpaţii aveau foarte puţine elemente în comun, unele dintre acestea fiind chiar contradictorii. Unii fuseseră a