Autorităţile europene au avut mult de lucru în ultimele săptămâni. Nu, nu este vorba despre rezolvarea crizei care ameninţă chiar visul lor "european", ci despre apariţiile din media în care şi-au exprimat îngrijorarea pentru situaţia din Ucraina.

Ca urmare a sistării negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, Kievul a devenit scena unor confruntări dure între forţele de ordine şi manifestanţii pro-europeni, iar una dintre ultimele statui ale lui Lenin a fost doborâtă de pe soclul său.

Oare de ce a durat atât, mai ales că Ucraina a "beneficiat" şi de o revoluţie portocalie mult lăudată în presa internaţională? Şi cum îşi permit autorităţile europene, cu o neruşinare împrumutată parcă de la parlamentarii noştri, să mai predice virtuţile democraţiei şi ale drepturilor omului? Dar, mai ales, de ce sunt aşa de nerăbdători ucrainenii să "guste" din democraţia europeană? Ironia demolării statuii lui Lenin ca simbol al dorinţei de "integrare" în famiglia (sic!) europeană este năucitoare.

Conform unei ştiri recente de pe site-ul euobserver.com, "austeritatea erodează drepturile omului în Europa", după cum se precizează într-un document al Consiliului Europei, organizaţie internaţională al cărei mandat este supravegherea respectării drepturilor cetăţeneşti, nu doar de către statele afiliate.

Nils Muiznieks, comisarul pentru drepturile omului din cadrul organizaţiei, a declarat că "reducerea cheltuielilor publice şi majorarea taxelor nu şi-au îndeplinit scopurile declarate", iar "dreptul unui loc de muncă decent şi standardele de viaţă s-au deteriorat, contribuind la adâncirea sărăciei în Europa".

Dar ce înseamnă un loc de muncă decent şi cum poate fi atins acest ideal, în condiţiile în care europarlamentarii îşi justifică salariile şi nenumăratele privilegii prin la fel de nenumărate iniţiative legislative, una mai ciudată şi iresponsabi