“Ne aflam astazi intr-un mediu din ce in ce mai zgomotos, nociv chiar, din cauza zgomotelor. Pe de alta parte, ne confruntam cu o serie intreaga de probleme care merg dincolo de psihologie, probleme de filosofie a existentei. Pana acum vreo suta de ani, lumea a fost una a linistii; desigur, termenul e arbitrar. Dar ce se putea auzi, spre exemplu, intr-un oras de provincie? Tropaitul cailor, zgomotul caretelor, exploziile unor stari patetice, injuraturi, cantece si cam atat. Se asternea, apoi, cuminte acea liniste nocturna, care astazi aproape ca nu mai poate fi inteleasa. Vrand-nevrand, oamenii auzeau fosnetul padurii, mesajele naturii, curgerea apelor, vantul. Aproape ca ascultau tacerea prin trecerea timpului. Acum, simt ca se pierde ceva cu disparitia tacerii. Eu respect tacerea ca pe un act aproape sacru.” (prof. Constantin Romanescu, medic psihiatru) Nevoia de liniste. Nu neaparat legata de volumul sunetului sau numarul de decibeli din atmosfera. Cat despre o liniste interioara, bazata pe echilibru afectiv si lipsa furtunilor emotionale. Plus un camin linistit… Linistea iti ofera, de fapt, o mai buna intelegere a lucrurilor, te impaca cu tine insuti, te ajuta sa iti clarifici si sa iti adancesti gandirea pentru a dobandi un fel de a privi lumea mai serios calm. Din cauza zgomotului, trecem pe langa lucruri esentiale, si nu le observam. Linistea insa nu e numai tacere, iar tacerea nu inseamna neaparat liniste. Dar linistea si tacerea sunt elemente necesare unei bune existente sufletesti. Daca nu avem ureche pentru tacere si deschidere catre bucuriile simple, nu cred ca putem fi fericiti. Ca mijloc terapeutic, liniștea e un medicament. Englezii recomandau linistea in tratamentul tuturor bolilor. In plus, fara liniste, nu ne putem apropia de Dumnezeu. Mai poate fi linistea o metoda terapeutica in societatea zgomotoasa in care traim?

Ne permite ritmul trepidan