Un raport al UNICEF a dezvăluit că 230 de milioane de copii cu vârste mai mici de 5 ani nu au fost înregistrați la naștere.
Potrivit unui raport al Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), în întreaga lume trăiesc 230 de milioane de copii cu vârste sub 5 ani care nu au fost înregistrați la naștere. Documentul a fost elaborat de UNICEF cu ocazia împlinirii a 67 de ani de la înființarea acestei agenții.
Doar 60% din copiii născuți în 2012 au fost înregistrați la naștere. Cele mai scăzute niveluri de înregistrare a copiilor sunt în Asia de Sud și Africa subsahariană.
Geeta Rao Gupta, director general-adjunct al UNICEF, a atras atenția că înregistrarea copilului este esențială nu doar pentru identitatea sam, ci și pentru respectarea drepturilor sale. Printre motivele pentru care cauzele care au dus la crearea acestei situații, UNICEF a identificat taxele ridicate și necunoașterea legilor și procedurilor.
Agenția Agerpres informează că țările cu cele mai mici niveluri de înregistrare a copiilor la naștere sunt Somalia (3%), Liberia (4%), Etiopiat (7), Zambia (14%), Ciad și Tanzania (16%), Yemen (17%), Guineea-Bissau (24%), Pakistan (27%) și Congo (28%).
Un raport al UNICEF a dezvăluit că 230 de milioane de copii cu vârste mai mici de 5 ani nu au fost înregistrați la naștere.
Potrivit unui raport al Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), în întreaga lume trăiesc 230 de milioane de copii cu vârste sub 5 ani care nu au fost înregistrați la naștere. Documentul a fost elaborat de UNICEF cu ocazia împlinirii a 67 de ani de la înființarea acestei agenții.
Doar 60% din copiii născuți în 2012 au fost înregistrați la naștere. Cele mai scăzute niveluri de înregistrare a copiilor sunt în Asia de Sud și Africa subsahariană.
Geeta Rao Gupta, director general-adjunct al UNICEF, a atras atenția că înregistrarea copilului est