Laurențiu Reghecampf, antrenorul Stelei, a vorbit despre meciul cu Chelsea, dar și despre duelurile pe care echipa sa le mai are de susținut în această lună în Liga I. Sursa: Reuters
„Consider că am făcut din nou un joc destul de bun, dar, din păcate, nu adunăm puncte. E bine însă că am acumulat experiență, știm acum ce înseamnă Champions League. Este păcat că am pierdut, pentru că mulți oameni așteptau mult de la noi. E important însă ca de la meci la meci să învățăm câte ceva.
Iancu și Stanciu pot juca împreună, de ce nu? Nu este important cine a fost cel mai bun de pe teren, important este să creștem de la meci la meci și să începem să luăm puncte.
Mergem la Piatra Neamț să luăm toate cele trei puncte. Am văzut că oameni nu ne mai consideră favoriți la titlu, dar asta e bine. Acum, Astra și Petrolul vor prelua acest calvar. Lumea trebuie să știe însă că acest lucru ne ambiționează”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la Digi Sport, la finalul partidei Chelsea - Steaua 1-0.