Vicecampioana României, Pandurii Târgu Jiu, susţine în această seară, de la ora 20.00 (Digi Sport 1, Dolce Sport 1 şi ProTV), pe „Cluj Arena“, ultima partidă din Liga Europa, împotriva portughezilor de la Pacos Ferreira. Gorjenii vor încerca să termine cu fruntea sus această primă participare în cupele europene, unde au lăsat până acum o impresie bunicică. Dacă în tururile preliminare au reuşit să elimine în deplasare echipe titrate precum Hapoel Tel Aviv şi Sporting Braga, în faza grupelor, elevii lui Cristi Pustai nu au izbutit să producă surpriza în faţa „granzilor“ Fiorentina şi Dnepr, deşi s-au dăruit foarte mult pe teren. În Grupa E, „pandurii“ ocupă ultimul loc, singurul punct fiind obţinut în deplasarea din Portugalia, cu Pacos. Cu Fiorentina şi Dnepr au fost numai eşecuri. Pandurii se vor putea revanşa în această seară, în cazul unui succes ar putea evita ultimul loc din grupă şi acest lucru ar conta enorm pentru moral.
Au jucat numai
în deplasare
Gorjenii se pot declara nemulţumiţi de faptul că nu au putut disputa meciurile de pe teren propriu din Liga Europa la Târgu Jiu, ci la Cluj-Napoca. În afara partidei din turul al doilea preliminar, contra estonienilor de la Levadia Tallin, restul jocurilor considerate „acasă“ s-au desfăşurat în Ardeal, unde aportul suporterilor gorjeni nu a fost atât de mare. Singurul succes de pe propriul gazon a fost cel cu Levadia, scor 4-0. Victoriile importante s-au obţinut, în deplasare, la Tel-Aviv, cu Hapoel, şi la Braga, cu Sporting. În ciuda programului încărcat, oltenii au reuşit să ţină pasul şi în campionat, aflându-se pe locul patru, cu 31 de puncte, la trei lungimi distanţă de Petrolul Ploieşti, care se află pe poziţia secundă.
Zece absenţi pentru gorjeni
Ultima partidă în Liga Europa va semăna cu un joc de vacanţă pentru gazde, pentru că antrenorul Cristi Pusta