Revenit în campionatul naţional după 20 de ani, ediţia 2013 a Raliului Deltei Dunării a fost una peste aşteptări, fapt demonstrat prin numărul impresionant de spectatori avuţi în 2013, respectiv 13.000 şi mai ales prin titlul primit de Raliul Deltei Dunării, de cel mai bun raliu al anului în curs.
Raliul Deltei Dunării 2014 se va desfăşura la sfârşitul lunii mai la Tulcea şi este etapa a IV-a din Campionatul Naţional de Raliuri, conform proiectului de calendar competiţional 2014 al FRAS. La startul acestei competiţii vor fi invitaţi şi numeroşi piloţi străini care vor concura alături de piloţii din Campionatul Naţional, obiectivul principal fiind readucerea judeţului Tulcea pe harta automobilismului sportiv românesc şi internaţional astfel încât, Raliul Deltei Dunării să devină o tradiţie şi un factor de imagine pentru judeţul Tulcea.
Organizatorii îşi propun pentru ediţia a 15-a atragerea unui număr de 60 de echipaje participante atât din ţară cât şi din străinătate precum şi a unui număr de 25.000 de spectatori.
Corina Martin, preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării a declara că asociaţia continuă seria celor mai spectaculoase evenimente din Dobrogea, printre care se numărăşi Raliul Deltei. ”Ediţia din acest an a Raliului Deltei a dovedit că a contribuit deja la creşterea numărului de turişti din Delta Dunării – anul 2013 având deja o creştere de 30 % a numărului de turişti pentru judeţul Tulcea faţă de anul 2012. În cadrul acestui protocol semnat, Asociaţia Litoral –Delta Dunării rămâne şi pentru ediţia 2014 partener oficial al evenimentului, implicându-se din acest moment la promovarea Raliului Deltei. Vom participa împreună la Târgul de TurismVacanţă Constanţa (21-23 februarie), Târgul de Turism al României (13-16 martie), Parada Litoralului Românesc – 1 Mai, evenimente, show-uri, concursuri. Cred cu fermitate în potenţialul uriaş al D