UPDATE. Şeful CJ Dolj a fost dus la sediul DNA.
---
Procurorii DNA fac, miercuri dimineaţă, percheziţii la Consiliul Judeţean Dolj. Opt funcţionari sunt suspectaţi de fapte de corupţie. Ei ar fi cerut o cotă parte din valoarea contractelor pe care le dădeau preferenţial firmelor care trebuiau să execute lucrări la Centrul de recuperare şi reabilitare a persoanelor cu handicap „Sfântul Dimitrie cel Nou” Filiaşi .
Printre cei vizaţi se află şi preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.
În prezent sunt în derulare 10 percheziţii. Vor fi ridicate documente şi mai multe persoane vor fi duse la audieri, în perioada următoare, la sediul DNA.
Potrivit DNA, cei opt funcţionari se foloseau de autoritatea cu care au fost învestiţi, au intervenit în procedurile de atribuire a contractelor ce aveau ca beneficiari instituţia publică, direcţionându-le către firmele agreate, percepând în schimb un „comision” din valoarea contractelor.
”Funcţionarii publici încălcându-şi atribuţiile de serviciu, au acţionat pentru adjudecarea unor licitaţii către firme agreate prin crearea condiţiilor tehnice şi organizatorice favorizante, producând astfel un prejudiciu în bugetul Consiliului judeţean Dolj”.
Procurorii au beneficiat de sprijinul tehnic al SRI şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei romane.
Din cercetările efectuate de procurori până în acest moment a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, prin eludarea cadrului legal în domeniul achiziţiilor publice, funcţionarii publici din cadrul Consiliului Judeţean Dolj implicaţi au favorizat agenţi economici cărora le-au fost atribuite lucrări direct, fără publicarea anunţului de intenţie (ex - contracte de prestări servicii prin „fragmentarea” lucrărilor, în scopul justificării procedurii de achiziţie atribuite direct la 3 societăţi comerciale preferate pentru Centrul