Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oana Korda are planuri mari legate de… călcat

Publicat in Covasna Media, joi 12 decembrie 2013 ·

Covăsneanca recrutează colege de călcat dintre femeile casnice din București

În septembrie anul trecut, Oana Korda, o tânără din Sfântu Gheorghe stabilită la București, ne vorbea pentru prima dată despre calccamasi.ro, un proiect ingenios prin care făcea bani din nepriceperea bărbaților. Pe atunci spunea că ideea va crește și se va face mare. A avut dreptate, pentru că proiectul va intra într-o nouă fază începând cu luna ianuarie, atunci când femei casnice sau pensionare din București vor avea ocazia să i se alăture Oanei și să câștige bani din călcat.

Doi ani de călcat

Calccamasi.ro a pornit în urmă cu doi ani, primul impuls venind din familia Oanei, ea fiind cea care îi călca cămășile fratelui ei. De aici succesul a fost la doar un pas distanță, iar proiectul a avut priză la public încă de la început. Fără să se gândească prea mult sau fără să facă vreun studiu de piaţă, Oana a pus un preţ şi printr-o postare pe Facebook a început să testeze reacţia bărbaţilor. „Mergea surprinzător de bine. Timp de mai bine de jumătate de an am avut constant fraţi, verişori, amici, prieteni de pe Facebook, necunoscuţi care aflaseră despre ce făceam, mă contactau şi îmi aduceau mormane de cămăşi. Abia un an mai târziu m-am apucat să dezvolt, împreună cu Anca, un business din această idee. Am făcut primul shooting foto cu cămăşi, am dat drumul la o pagină de Facebook, la un site, ne-am făcut cărţi de vizită şi… cam atât. Restul a venit de la sine. Atât clienţii, cât şi fetele care fac acum parte din echipă” – ne spune Oana.

O nouă etapă

După ce ideea a prins şi calccamasi.ro a crescut, Oana a decis să transforme acest proiect în business. Astfel că în ianuarie va lansa un serviciu de călcare clasică, prin care doamne trecute de 45 de ani să poată lucra și câștiga un ban. „Serviciul are și o latură socială pentru că știm cu toții cât de greu își găs

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°