Ca urmare a deciziei Curții Constituționale, torţionarii comunişti pot fi anchetaţi şi judecaţi de instanţă. Decizia are efect asupra cazurilor foștilor comandanți de penitenciare din perioada comunistă, precum Alexandru Vișinescu și Ion Ficior, acuzați de genocid. Sunt afectate și dosarele Revoluției și ale mineriadei, care, în cazul admiterii excepției, riscau să fie blocate definitiv.Președintele CCR a anunțat că judecătorii au decis că faptele de crimă nu sunt prescriptibile. “Cu majoritate de voturi, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a articolului 125 din Codul Penal. Concret, să zicem, cum s-a spus în presă, prescripția infracțiunilor comise de torționari, cum spuneați dumneavoastră, nu se împlinește, deci nu se aplică prescripția. Faptele nu se prescriu. Adică, mai exact, faptele de crimă, de exemplu, nu sunt prescriptibile, nici răspunderea penală, nici executarea pedepsei”, a declarat Augustin Zegrean. În 2012, Codul Penal a fost modificat astfel încât crimele să nu poată fi prescrise indiferent de timpul scurs de la producerea lor. Legea a fost contestată însă de un bărbat pe nume Nicolae Trebuian, condamnat în 2000 la șase ani de închisoare pentru complicitate la tentativă de omor. Trebuian a primit o întrerupere a pedepsei de trei luni dar apoi a dispărut. În 2012, el a a formulat o contestație la executarea pedepsei susținând că a fost prins după ce a intervenit prescripția executării pedepsei primite. Instanța a respins contestația, dar a admis excepția de neconstituționalitate. Bărbatul a susținut că el a comis fapta înainte de 2012 și că faptele sale ar trebui prescrise chiar dacă in 2012 a fost modificat Codul Penal datorită principiului neretroactivității legii din Constituția României.
Cei care au inițiat această lege introdusă în Codul Penal în 2012, au explicat că prelungirea sau eliminarea prescripției pentru omor a fost a