Nu lăsați ușa descuiată acasă, dacă nu vreți să aveți parte de aceeași pățanie ca un brașovean care locuiește pe strada Hărmanului.
Omul s-a trezit în toiul zilei, pe la ora 11.00, că în casă era un bărbat necunoscut, care a intrat profitând că uşa era neasigurată.
Omul a anunțat imediat Poliția, care a venit imediat și l-a săltat identificat pe P.R, în vârstă de 25 ani, domiciliat în Braşov.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta a pătruns fără drept în locuinţa respectivă, cu scopul de a sutrage bunuri, fiind surprins de cele două persoane care se aflau în locuinţă. Faţă de P.R s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor violare de domiciliu, faptă prev. de art. 192 alin. 1 din C.pen. şi tentativă de furt, faptă prev. şi ped. de art. 20 C.pen. raportat la art. 208 alin. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a din C.pen, ambele în condiţiile art. 33 lit. a din C.pen., dipunându-se şi măsura preventivă a retinerii pe o perioada de 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat la Parchetul de pe langă Judecătoria Braşov cu propunere de arestare preventivă pe o perioada de 29 de zile“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției.
Nu lăsați ușa descuiată acasă, dacă nu vreți să aveți parte de aceeași pățanie ca un brașovean care locuiește pe strada Hărmanului.
Omul s-a trezit în toiul zilei, pe la ora 11.00, că în casă era un bărbat necunoscut, care a intrat profitând că uşa era neasigurată.
Omul a anunțat imediat Poliția, care a venit imediat și l-a săltat identificat pe P.R, în vârstă de 25 ani, domiciliat în Braşov.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta a pătruns fără drept în locuinţa respectivă, cu scopul de a sutrage bunuri, fiind surprins de cele două persoane care se aflau în locuinţă. Faţă de P.R s-a dispus începerea urmăririi penale pen