Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a demisionat, joi, a declarat, pentru AGERPRES, consilierul personal al ministrului Culturii, Emil Pantelimon.
Pantelimon a spus că Barbu, “şi-a înaintat demisia la începutul acestei zile”.
“Domnul ministru nu a demisionat ieri (miercuri-n.r.) pentru a nu afecta validitatea actelor aprobate în şedinţa de Guvern de săptămâna aceasta, semnate de domnia sa”, a mai spus Pantelimon.
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a făcut, duminică, la Craiova, o comparaţie între finanţarea Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA şi cea a festivalurilor culturale
“După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu înţeleg, eu personal. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul Festivalul Shakespeare de la Craiova dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus Daniel Barbu.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri seară, că ministrul Culturii, Daniel Barbu, este un om “cu handicap sufletesc”, de la care nu poţi aştepta să demisioneze, adăugând că premierul Victor Ponta ar fi trebuit să-l demită imediat. Integral pe AGERPRES Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a demisionat, joi, a declarat, pentru AGERPRES, consilierul personal al ministrului Culturii, Emil Pantelimon.

“