Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 14-15 decembrie Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou „Florile Dalbe”.
Frumuseţea datinilor şi a obiceiurilor, a costumelor cu întreaga lor recuzită, spectaculozitatea şi ineditul fac din acest program un veritabil eveniment cultural. Cetele mascaţilor se vor aduna şi vă vor arăta cât de importante sunt tradiţiile la sat şi cât de mândre sunt de obiceiurile de Crăciun.
Uliţele satului vor răsuna de colinde şi urături, zurgălăi şi jocuri cu măşti, iar de pe mesele împodobite vă îmbie vin şi cozonaci, covrigi şi colaci, nuci şi mere, produse gastronomice tradiţionale româneşti de sezon, inclusiv produse bio.
Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 14 decembrie, la ora 12.00, când veţi fi întâmpinaţi de colindătorii Ansamblului Ţara Vrancei din Focşani, jud. Vrancea şi de soliştii Loredana Streche, Alin Suceveanu şi Florin Pârlan cu un buchet de cântece populare şi colinde tradiţionale. Duminică, începând cu ora 11.00, cetele de mascaţi se vor aduna într-o mândră paradă a obiceiurilor de Anul Nou şi vor colinda pe la streşinile caselor din muzeu, fiind întâmpinate, ca odinioară, de gazde cu colaci, mere şi nuci. Vor veni cete din diferite zone ale ţării cu obiceiurile lor specifice: Capra, Ursul, Moşii şi Babele, Căiuţii, Jienii, Moşoaiele, Pluguşorul, Sorcova, Colindele.
Târgul va fi deschis în cele două zile între orele 09.00 şi 17.00, iar programul artistic va avea loc sâmbătă între orele 12.00 şi 14.00 şi duminică între orele 11.00-16.00.
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 14-15 decembrie Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou „Florile Dalbe”.
Frumuseţea datinilor şi a obiceiurilor, a costumelor cu întreaga lor recuzită, spectaculozitatea şi ineditul fac din acest program un veritabil even