Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intervenţie de urgenţă a Germaniei, Franţei, Olandei şi Marii Britanii în Parlament. Ambasadorii au cerut explicaţii pentru Codul Penal. Ponta: "Nu am ştiut de lege. Trebuie rediscutată"

Publicat in Gandul, joi 12 decembrie 2013 ·

Modificările făcute de parlamentari peste noapte Codului Penal pentru a proteja demnitarii de anchetele DNA şi ale ANI au determinat reprezentanţii unora dintre cele mai importante ambasade ale statelor europene în România să vină astăzi în Parlament pentru a cere explicaţii.

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, cel al Germaniei în România, Werner Hans Lauk, cel al Olandei, Matthijs van Bonzel, dar şi un reprezentant al secţiei politice a Ambasadei Marii Britanii au cerut astăzi să se întâlnească, în Parlament, cu deputaţii din Comsia Juridică, cea care a operat luni noaptea modificările livrate a doua zi plenului şi acceptate de acesta prin votul USL. Întâlnirile au avut loc în biroul preşedintelui Comsiei Juridice, Bogdan Ciucă.

Mâine şi-a anunţat prezenţa şi actualul şef al misiunii diplomatice a SUA, Duane Butcher.

După semnalele externe negative din ultimele zile, inclusiv legate de Raportul pe Justiţie aşteptat în ianuarie, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a cerut şi el o întâlnire cu preţşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea pentru a discuta subiectele controversate.

Ce au înţeles deputaţii

La discuţiile cu ambasadorii veniţi în Parlament au fost prezenţi deputaţii Bogdan Ciucă, Eugen Nicolicea, membri în Comisia Juridică, dar şi Florin Iordache, omul care a coordonat din umbră aprobarea amendamentelor controversate, chiar dacă nu este parte a Comsiei. Dacă la final, deputaţii prezenţi au susţinut că "nu au fost abordări politice", ci doar "clarificări pe articole", ambsadorii nu şi-au anunţat încă concluziile.

"E corect să vină să se informeze direct de la sursă, nu să preia informaţia trunchiată. Dânşii au venit pentru informare, în urma acestei zarve cu modificările la Codul Penal", a justificat Nicolicea prezenţa ambasadorilor.

Preşedintele Comsiei Juridice pe de altă parte, Bogdan Ciucă, consi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur semnificativ în România, într-o zonă neobișnuită, la o adâncime de doar 4 kilometri

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri dimineața, la ora 7:57, în județul Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citat de Agerpres. Seismul a avut loc

Un român s-a furişat în Muzeul Drents chiar înainte de furtul Coifului de la Coţofeneşti: „Posibil o investigaţie preliminară”

News.ro acum 55 minute
Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un român s-a furişat în muzeu. Acest lucru reiese din dosarul penal consultat de RTL Nieuws. Acest bărbat, Andrei B., ar avea

Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza, prin punctul de trecerea frontierei de la Rafah

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul urmează să autorizeze miercuri, în a cincea zi de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas i-a pred

Angajații din România trec prin cea mai mare scădere a salariului real de la „tăierile lui Boc” GRAFICE

HotNews acum 3 ore
Încetinirea creșterilor nominale ale lefurilor, peste care a venit inflația foarte ridicată, a dus dinamica salarială la -5%, cel mai scăzut nivel de la „tăierile lui Boc” din timpul crizei economice din 2010. Situația este de așteptat să mai contin

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum 2 ore
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

Garda de Mediu derulează prima acţiune cu drone,pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri în judeţul Ilfov

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prima acţiune pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri, în care vor fi folosite drone, va fi desfăşurată în Sinteşti, judeţul Ilfov, a anunţat, miercuri, Garda Naţională de Mediu (

Israelul a primit de la Hamas rămăşiţele a încă patru ostatici morți

Adevarul acum 3 ore
Hamas s-a grăbit să reducă presiunea asupra fragilului armistiţiu în războiul cu Israelul și a returnat marți, 14 octombrie, cadavrele mai multor ostatici morți.

Trump acordă postum Medalia Prezidenţială a Libertăţii lui Charlie Kirk / ”A fost asasinat în floarea vârstei pentru că a spus cu curaj adevărul”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump i-a acordat, marţi, postum, lui Charlie Kirk Medalia Prezidenţială a Libertăţii, spunând că introduce numele activistului conservator decedat ”în lista adevăraţilor eroi ame

Horoscop 15 octombrie 2025. Zodia care are conflicte acasă, cu partenerul

Cancan acum 4 ore
Horoscop 15 octombrie 2025. Afla care este zodia care are conflicte acasă, cu partenerul, cine are parte de surprize plăcute în relație, dar și cine trebuie să evite riscurile financiare astăzi! Astăzi, energia ta este crescută și te simți motivat s

Vremea

București
acum

mie.

9°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/15°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/15°
vin.

6°/16°
sâm.

9°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/15°
joi

11°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/11°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

5°/16°
vin.

10°/13°
sâm.

10°/17°