Peste o mie de persoane erau reunite, joi dimineaţă, la Kiev, după o noapte liniştită în Piaţa Independenţei şi la o zi după tentativa de asalt eşuată a forţelor de ordine asupra manifestanţilor proeuropeni, relatează AFP.
Mii de persoane au rămas mobilizate toată noaptea în Piaţa Independenţei, într-un număr mai mare decât în nopţile care au precedat intervenţia de miercuri dimineaţă a poliţiei antirevoltă, care a bătut în retragere câteva ore mai târziu.
Manifestanţii au ridicat noi baricade în locul celor demontate de forţele de ordine. Baricadele au fost construite, de această dată, din saci umpluţi cu zăpadă, aşezaţi unul peste altul şi stropiţi cu apă, care îngheaţă instantaneu şi face înlăturarea lor aproape imposibilă.
Întreaga zonă a Pieţei Independenţei a fost din nou împânzită de baricade, care se întind şi pe zona de trotuare. Mulţi protestatari păzesc noile construcţii, sub ochii sutelor de poliţişti ce au rămas în zonă.
Clădirea administraţiei prezidenţiale este însă complet izolată, fiind păzită non-stop de trupe de intervenţie şi autobuze ale poliţiei
Protestatarii au construit baricade de cinci metri la începutul străzilor Institutskaia şi Kreşciatik. De asemenea, au fost consolidate baricadele din alte locuri.
Mobilizarea opoziţiei proeuropene intră joi în a patra săptămână. Opoziţia reclamă plecarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici, care a refuzat să semneze Acordul de Asociere cu UE, aflat în pregătire de mai multe luni, şi a ales să se apropie de Moscova.
În cursul nopţii, manifestanţii au asistat la concerte şi au intonat în numeroase rânduri imnul Ucrainei.
"Vom rezista cel puţin încă şase zile, sunt sigură", s-a adresat manifestanţilor cântăreaţa Ruslana, câştigătoarea concursului Eurovision 2004, potrivit agenţiei Interfax.
@N