Politica românească intră din nou într-o zodie nefastă. Deşi semnele care prevesteau un decembrie mohorât apăruseră demult, nimeni nu a vrut să se aplece cu atenţie asupra cauzelor şi mai cu seamă asupra posibilelor rezolvări.
Cu toate că problema celor 7 eurocenţi fusese enunţată demult, nici preşedintele, nici Guvernul Ponta, nici Comisia parlamentară de buget-finanţe nu şi-au călcat pe orgoliu, nici pe inimă să se aşeze la masa rotundă să găsească o soluţie valabilă pentru România. Din contra, fiecare a încercat să-şi impună propria variantă, când cu argumente economice, când politicianist-populiste. Or asta nu înseamnă politică, nici bună guvernare, ci încercare de dictat.
Bietul Sisif
De altfel, asupra cursului politicii româneşti se poate spune, pe bună dreptate, că se inspiră din mitul lui Sisif: aleşii noştri urcă pietroiul o bună bucată de munte, ca apoi obstacolele, lipsa puterilor, a voinţei, a suflului unui ideal să producă delăsare şi, în consecinţă, rostogolirea pietroiului înapoi în punctul de plecare. După care totul se reia de la capăt, iar şi iar, încât drumul urcuşului s-a bătătorit de atâtea repetări.
Ca drept dovadă, am avut parte de o revoluţie unică, eroică, dar au venit mineriadele, coborându-ne din nou în mocirla tranziţiei proletare; s-a reluat totul de la capăt cu privatizările, cu economia, cu şcoala…, se părea că, în fine, avem o şansă, numai că s-a trezit Miron Cozma cu o nouă răzmeriţă, ultima, şi ne-a băgat iarăşi sub oboroc. Noroc de guvernele Mugur Isărescu şi Călin Popescu-Tăriceanu care ne-au arătat luminiţa de la capătul tunelului. Din păcate, când să ne apropiem de ea, a venit criza din 2009-2012, încă o criză de orgoliu, a celor 7 eurocenţi, şi totul trebuie rereluat din punctul de plecare.
Se caută un vinovat
Interesant este că nu numai în politica la vârf se întâmplă aşa ce
