Ministerul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu şi reprezentanţii Coaliţiei pentru Sănătate vor semna joi un protocol de colaborare la sediul instituţiei. Documentul, al căror semnatari din partea organizaţiei vor fi profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) şi Marius Sepi, vicepreşedintele SANITAS, este „o înţelegere oficială între părţi”.
„Acest protocol este parafarea unei înţelegeri oficiale, pe baza căreia vom colabora de acum înainte, nu va conţine termene legate de revendicările coaliţiei, cele şase care sunt în curs de rezolvare. Singura nemulţumire pe care o avem e legată de faptul că nu există o garanţie că PIB-ul alocat sănătăţii în 2014 va fi de 5%. Nu sunt garanţii ferme în această privinţă”, a explicat pentru adevarul.ro Marius Sepi, vicepreşedintele sindicatului SANITAS.
Acesta speră ca în perioada următoare să fie rezolvate şi problemele punctuale ale fiecărei organizaţii ce face parte din coaliţie.
„Spre exemplu, este nevoie de un grup de lucru pe medicina şcolară şi cea comunitară, astfel încât să elaborăm un proiect în acest sens. În ceea ce-i priveşte pe rezidenţi, aceştia sunt mulţumiţi de cuantumul acelei burse, pentru majoritatea celor de anul I şi II este vorba de o dublare a veniturilor. E un prim pas. Ce aşteptăm noi este să se găsească soluţii pentru majorarea întregului personal medical, ca acesta să rămână în ţară”, a completat Sepi.
Contractul colectiv de muncă, înregistrat la Ministerul Muncii
Până în prezent au plecat 34.000 de asistenţi medicali, alte 7.000 de dosare fiind în soluţionare la nivelul ordinelor asistenţilor medicali din ţară. Aceşti 7.000 intenţionează şi ei să plece din România. Problema cea mai mare, susţine liderul SANITAS, e faptul că mulţi nu profesează în domeniul medical, odată ajunşi în străinătate, ci „lucrează ca îngrijitori sau