Preşedintele AJF Dolj, Silviu Bogdan, nu are parte de linişte în acest sfârşit de an, asta după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus începerea urmăriri penale, sub infracţiunea de uz de fals în formă continuată, în dosarul numărul 8895/P/2012, iniţiat de foştii conducători ai fotbalului „mic“, Sorin Pătraşcu şi Nicu Neagoe. Procesul vizează procedura de desfăşurare a Adunării Generale din 25.2.2012 şi implicit corectitudinea alegerilor conducătorilor AJF Dolj, Silviu Bogdan nefiind singurul învinuit în acest dosar, existând alte şapte nume grele în vizorul oamenilor legii.
„Urmare a solicitării dumneavoastră (Pătraşcu Ion Sorinel - n.r.), vă comunicăm faptul că, prin rezoluţia nr. 8895/P/2012, din data de 13.09.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus confirmarea începerii urmăririi penale împotriva învinuitului Bogdan Cornel Silviu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals în formă continuată prevăzută în articolul 291 Cod Penal, cu aplicarea articolului 41, alineatul 2 Cod Penal (două acte materiale) şi a altor şapte învinuiţi, anume: Creţu Viorel Nicuşor, Manda Marian Sorin, Fleară Gheorghe, Turea Alin Gheorghiţă, Voica Fănel, Barbu Aurel şi Pâncu Bogdan Mihai, sub aspectul infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură sau, după caz, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, persoane care în data de 25.02.2012 au participat la Adunarea Generală Extraordinară a AJF Dolj, în urma căreia învinuitul Bogdan Cornel Silviu a fost ales preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dolj. Infracţiunile pentru care sunt cercetaţi învinuiţii sunt în legătură directă cu procedura de desfăşurare a Adunării Generale a AJF Dolj din 25.02.2012“, se arată în recipisa Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
AJF Dolj ar putea suporta noi modificări în privinţa organigramei
Bucurie mare în t