Mesajul a fost trimis. Multumesc!

​Legile super-imunitatii nu pot fi rediscutate, au fost semnata inclusiv de Crin Antonescu - surse. Singurele solutii - retrimiterea legii de catre Traian Basescu sau Curtea Constitutionala

Publicat in HotNews, joi 12 decembrie 2013 ·

Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro ca legile care acorda super-imunitate parlamentarilor nu pot fi rediscutata, asa cum a cerut joi liderul PNL, deoarece au fost semnate de presedintii celor doua Camere, Valeriu Zgonea si Crin Antonescu, singurele solutii fiind retrimiterea textului legislativ de catre seful statului, Traian Basescu, sau declararea proiectelor ca fiind neconstitutionale.

Potrivit unor surse oficiale din Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, nu se poate rediscuta textul, deoarece procedura legislativa a demarat deja, iar presedintii celor doua Camere si-au pus semnatura pe cele doua proiecte de lege.

De asemenea, a inceput termenul de trei zile pentru a fi contestate la Curtea Constitutionala.

Singurele solutii in acest moment sunt declararea legii ca fiind neconstitutionala, dupa ce PDL va contesta legea, asa cum a anuntat, sau nepromulgarea legii de catre Traian Basescu si retrimiterea sa pentru reexaminare.

Crin Antonescu a facut joi un pas inapoi in fata presiunii publice fata de modificarile Codului Penal si i-a cerut sefului PSD al Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, sa rediscute modificarile Codului Penal care dau demnitarilor si primarilor super-imunitate.

Crin Antonescu a anuntat ca PNL va vota impotriva legii cind va fi retrimisa de presedintele Basescu in Parlament. Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro ca legile care acorda super-imunitate parlamentarilor nu pot fi rediscutata, asa cum a cerut joi liderul PNL, deoarece au fost semnate de presedintii celor doua Camere, Valeriu Zgonea si Crin Antonescu, singurele solutii fiind retrimiterea textului legislativ de catre seful statului, Traian Basescu, sau declararea proiectelor ca fiind neconstitutionale.

Potrivit unor surse oficiale din Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, nu se poate rediscuta textul,

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bolojan: Fiecare român care se va duce la vot va face istorie. Votaţi aşa cum vă dictează conştiinţa, dar gândiţi-vă la statutul României, la demnitate/ Asta înseamnă România care înţelege că performanţa se face cu seriozitate, şi nu cu scandal

News.ro acum 47 minute
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, miercuri, la Romanian Business Leaders Summit, că îi roagă pe români să meargă la vot şi să voteze aşa cum le dictează conştiinţa, adăugând: ”dar gândiţi-vă la statutul României în această lume, gândi

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „Fiecare român care se va duce la vot va face istorie“

Ziua Constanta acum 47 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat miercuri, 7 mai 2025, la Summitul Romanian Business Leaders, organizat la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. În discursul său, Șeful Statului a ținut să menșționeze că „vremurile liniști

Război în Ucraina, ziua 1.469. Doi morți la Kiev după atacuri aeriene reciproce. Daune de zeci de milioane de euro la Cernobîl

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Două persoane au fost ucise la Kiev după ce Rusia și Ucraina au lansat, în noaptea de marți spre miercuri, mai multe atacuri aeriene asupra capitalelor lor, informează Reuters. Resturile căzute de la dronele distruse au declanșat incend

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum o ora
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Cardinalii încep alegerea noului papă în cel mai mare conclav din istorie

Mediafax acum 3 ore
Din 28 aprilie, cei 133 de cardinali cu drept de vot au început să se cunoască şi să împărtăşească viziuni privind viitorul bisericii în timpul întâlnirilor zilnice, potrivit The Guardian. Bărbaţii s-au întâlnit pentru ultima dată marţi dimineaţă, î

Știri România Percheziții de amploare într-un dosar penal de infracțiuni la regimul silvic (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
În această dimineață, 7 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Mureș, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului, pun în aplicare 46 de man

India a atacat Pakistanul. Cât de puternice sunt armatele celor două puteri nucleare

HotNews acum 3 ore
India a lansat miercuri lovituri asupra Pakistanului și a Kashmirului, o regiune cu populație majoritar musulmană, divizată între New Delhi și Islamabad, un atac pe care Pakistanul l-a calificat drept un „act flagrant de război”, în condițiile în ca

Alegeri prezidențiale 2025. BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii, marți seară, rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale 2025. Astfel, după centralizarea tuturor proceselor verbale din ţară şi străinătate, George Simion, candidatul AUR, a obţinu

VIDEO India a lovit cu rachete obiective „teroriste” din Pakistan. Iată ce s-a întâmplat

Ziua Constanta acum 2 ore
India a lansat lovituri cu rachete împotriva a nouă obiective care găzduiesc „infrastructuri teroriste” situate pe teritoriul pakistanez, în represalii la atentatul comis pe 22 aprilie în Kashmirul indian. India a lansat lovituri cu rachete împotriv

Vremea

București
acum

18°
mie.

13°/25°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

10°/14°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°