Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: România are nevoie de dublarea creşterii economice, dar cu inflaţie şi deficit de numai 2%

Publicat in Ziua de Cluj, joi 12 decembrie 2013 ·

România are nevoie de dublarea procentului de 2% creştere economică din prezent, pentru a recupera decalajele faţă de UE, dar fără să "strice" nivelul de 2% la deficitul bugetar, deficitul de cont curent şi inflaţie, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Ce trebuie să facem pentru a avea o creştere economică mai accelerată? Să ieşim dintr-un nivel de 2%, avem cam 2% deficit bugetar, 2% deficit de cont curent, 2% inflaţie şi 2% creştere economică, am vrea ca unul din cei patru de 2%, creşterea economică, să se dubleze, fără ca ceilalţi trei de 2% să nu se strice, să rămânem cu 2% deficit bugetar, 2% deficit de cont curent - poate să fie şi mai mare, dar nu cu mult, pentru că atunci trebuie să plăteşti datoriile - şi 2% inflaţie, pentru că asta înseamnă stabilitate, încredere, capacitatea de a-ţi dezvolta planul viitor", a afirmat Isărescu la seminarul "România investiţiilor. România Dezvoltării", organizat la BNR.

Şeful băncii centrale a comentat ideea, "îndrăzneaţă, interesantă", că ar trebui introdus în constituţie un nivel minim de creştere economică de 5%, iar în cazul în care n-ar fi atins Guvernul să-şi dea demisia.

"Am reacţionat şi eu şi alţi colegi economişti subliniind că această creştere economică nu depinde de un clic şi am lansat o întrebare simplă, fundamentală, ca cei care au lansat ideea să verifice dacă în vreo constituţie din lume, peste 200, există o asemenea prevedere. Ce reflectă însă o asemenea propunere îndrăzneaţă? Reflectă o preocupare, la modul cel mai sincer, să asigurăm o creştere economică rapidă pentru că vrem să recuperăm decalajul faţă de celelalte ţări din UE", a spus Isărescu.

El a explicat că sunt doi factori esenţiali care contribuie la creşterea PIB-ului potenţial, respectiv locurile de muncă şi productivitatea, care ar trebui stimulate.

Guvernatorul a atras atenţia că, din 2008 până în pr

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 37 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 38 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 2 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°