Deşi nu se cunoaşte exact unde s-a născut ideea împodobirii pomului de Crăciun, se bănuieşte că originea bradului de Crăciun a apărut pentru prima dată la popoarele germanice. Martin Luther a fost primul care a ornat bradul de Crăciun cu ajutorul lumânărilor pentru a le sugera copiilor săi scilipirea steluţelor de pe cer. Dacă pomul de Crăciun a intrat de puţină vreme în casele noastre, bradul a ocupat dintotdeauna un loc important în mitologia populară românească. Descoperirile arheologice au pus în evidenţă frecvenţa motivului decorativ al bradului, fie ca arbore întreg, fie ca ramuri, pe obiectele de ceramică. Se presupune că în comuna primitivă bradul era un adevărat totem: imginea lui putea fi tatuată, marcată pe obiecte de cult, ţesută în stofa veşmintelor de ceremonie sau sculptată în piatră.

În mitologia românească, bradul apare în trei ipostaze: ca arbore cosmic, cu rădăcini, tulpină şi coroană, simbolizând lumea în întregul ei; ca arbore ceresc – întruchipând vigoarea şi fermitatea terestră- capacitatea de regenerare a naturii, tinereţea fără bătrâneţe.

Bradul, încărcat de semniicaţii ritualice, este adesea prezent în numeroase obiceiuri româneşti care însoţesc marile evenimente din viaţa omului: bradul de naştere, bradul de nuntă sau bradul de îmormântare. Simbolul bradului se regăseşte în foarte multe piese de artă populară precum covoare, ştergare şi costume populare.

Împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini. Astăzi, aproape că nu este casă în care să nu fie împodobit un brad. Însă, mai demult în casele din satele sălăjene, mai precis din Codru-Sălaj, de Crăciun se împodobea pomul din nadă sau pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă îmbrăcate în hîrtie colorată, împodobiţi cu sfori din fuior pe care erau înşirate boabe de fasole albă. Pomul din nadă era împodobit cu “struţ de flori” di