Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niksa Bavcevic, duel cu foștii săi elevi

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 12 decembrie 2013 ·

Bavcevic a lucrat în acest sezon cu Steaua CSM EximBank la nivel de juniori, coordonând proiectul Centrului de Excelență și realizând un clinic pentru antrenorii echipelor de juniori în toamna acestui an. Croatul este pentru a doua oară antrenor principal al steliștilor, după ce i-a condus în sezonul 2010-2011 către locul trei în campionat și în finala Cupei României.

De atunci Bavcevic a mai antrenat naționala de juniori U20 a Croației și a mai avut o experiență pe banca celor de la „U” Mobitelco Cluj, echipă pe care o va întâlni luni, 16 decembrie, în chiar primul meci la revenirea pe banca Stelei.

Antrenorul croat, în vârsta de 57 de ani, a mai pregătit în cariera sa echipe din Belgia, Croația, Italia sau Rusia și are 69 de meciuri în cupele europene (Euroliga, EuroCup sau EuroChallenge) din această postură.

Steaua ocupă locul 10 din 14 echipe în Liga Națională, cu 16 puncte (5 victorii, 6 eșecuri).

Bavcevic a lucrat în acest sezon cu Steaua CSM EximBank la nivel de juniori, coordonând proiectul Centrului de Excelență și realizând un clinic pentru antrenorii echipelor de juniori în toamna acestui an. Croatul este pentru a doua oară antrenor principal al steliștilor, după ce i-a condus în sezonul 2010-2011 către locul trei în campionat și în finala Cupei României.

De atunci Bavcevic a mai antrenat naționala de juniori U20 a Croației și a mai avut o experiență pe banca celor de la „U” Mobitelco Cluj, echipă pe care o va întâlni luni, 16 decembrie, în chiar primul meci la revenirea pe banca Stelei.

Antrenorul croat, în vârsta de 57 de ani, a mai pregătit în cariera sa echipe din Belgia, Croația, Italia sau Rusia și are 69 de meciuri în cupele europene (Euroliga, EuroCup sau EuroChallenge) din această postură.

Steaua ocupă locul 10 din 14 echipe în Liga Națională, cu 16 puncte (5 victorii, 6 eșecuri).

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum 34 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 31 minute
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum o ora
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 33 minute
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 8 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/33°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°