Tot promiteam unui prieten o partidă de pescuit la ştiucă, cu năluci artificiale, pe lacul de acumulare de la Turceni. Aveam câteva ore libere, astfel că într-o după-amiază însorită, dar cu temperaturi negative, am plecat către locul de pescuit. Totul părea perfect, doar lipsa atacurilor ne surprindea; am pescuit în amonte de podul CFR. Maşina era la o distanţă de circa 4 kilometri, exact pe baraj. Se făcuse seară şi am decis spăşiţi să mergem către maşină. Aveam în spate un vânticel uşor, dar rece, dinspre nord. Ceaţă fatală

Colegul de pescuit propune să profităm de deriva perfectă şi să mai pescuim, în timp ce barca mergea singură exact către maşină. Deja se însera şi o ceaţă lăptoasă se ridica pe apă. În zona termocentralelor, acolo unde se deversează apă caldă, ceaţa este nelipsită în nopţile de iarnă, uneori persistă chiar şi zile întregi, în funcţie de temperatură sau de intensitatea vântului.

Această ceaţă ce apăruse spontan, probabil pe fondul creşterii temperaturi apei deversate din termo şi asociată cu o scădere a temperaturi aerului, ne-a făcut să pornim motorul şi să renunţăm la scurta şedinţa de pescuit. Deja se întunecase,vedeam greu linia stufului. Ştiu acest lac perfect, cunosc toate gropanele şi toate structurile. Ştiam, chiar şi în aceste condiţii, direcţia de mers şi nu aveam altă soluţie decât să merg cu motorul foarte încet, paralel cu stuful şi copacii scufundaţi care erau de-a lungul malului.

Ajunşi în zona insulei mari (cunoscătorii zonei ştiu despre ce este vorba), am aprins lanternele deoarece nu se mai vedea nimic. Aveam două lanterne, una tip proiector şi o frontală. Chiar dacă luminau foarte bine, nu vedeam mai nimic prin ceaţă şi întuneric.

Inevitabilul s-a produs, am lovit o structură cu motorul, din cauza şocului am pierdut una din lanterne. Măcar eram teferi, uscaţi şi cu barca neafectată. Am încercat să porne