Mesajul a fost trimis. Multumesc!

40 de medici implicați în frauda cu permise auto

Publicat in Exclusiv Gorj, vineri 13 decembrie 2013 ·

Ancheta fără precedent în sistemul sanitar gorjean vizează o caracatiţă din care fac parte medici care eliberau fișe medicale „în alb”, contra a 85 de lei bucata, viitorii șoferi nefiind văzuți la față de cei care îi declarau apți să urce la volan. Deja, în dosarul șpăgilor pentru permise auto au fost arestate preventiv trei doctorițe cunoscute în județ, Dana Vodislav, Elena Dincă Băltărețu și Rodica Lehner, pentru trafic de influenţă, luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu, iar alți medici de top au dat cu subsemnatul în Capitală. Vorbim de doctoriţele Carmen Braia, Mariana Frăsie şi Valentina Gheorghiţoiu. Medicul ortoped Dan Dincă, chemat și el la București, nu a dat ochii cu anchetatorii, intrând în „medical”.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul „halatelor albe” vizează nu mai puțin de 40 de medici de pe specialităţile „boli interne, chirurgie-ortopedie, neurologie, psihiatrie, oftalmologie, ORL şi serologia sângelui”, practic cei care trebuiau să pună parafa pe fișele medicale necesare viitorilor șoferi. „Ancheta nu privește Colegiul Medicilor Gorj”

Deși numele medicului ORL Gheorghe Stanciu, președintele Colegiului Medicilor Gorj, este amintit în acest megascandal, doctorul neagă orice implicare și îl ia pe „nu” în brațe. „Nu știu, nu cunosc nimic, e o anchetă în derulare, care nu privește Colegiul Medicilor Gorj. Este vorba despre niște colege, care sunt unde sunt, nu știu pentru ce sunt acolo. Nu am ce să spun mai mult, firește orice anchetă ce afectează corpul medical e o pată de imagine, însă noi, Colegiul Medicilor, nu avem sub nicio formă treabă cu asta, pentru că noi anchetăm doar culpe medicale și nu știu dacă în toată această desfășurare de forțe au fost culpe medicale, să dea la cineva că-i apt și să nu fie”.

Deși recunoaște că e stresat „de problemă”, medicul Stanciu spune că nu are info

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum o ora
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum 2 ore
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 13 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 11 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 13 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 9 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Slovacia apelează la sprijinul NATO: „Am rămas fără apărare antiaeriană”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele slovac Peter Pellegrini a solicitat soluţii din partea NATO, după ce țara sa a rămas fără sisteme de apărare antiaeriană, pentru că le-a cedat în favoarea Ucrainei ca aceasta să se poată apăra. În cadrul întâlnirii pentru pregătirea urm

Vremea

București
acum

27°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

25°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°