Până la finalul anului viitor, la nivelul Prefecturii Olt, va fi implementat sistemul de apostilă electronică, în cadrul unui proiect derulat de Ministerul Afacerilor Interne şi finanţat cu fonduri europene.
Subprefectul Emil Marinescu a prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectul „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative”. Proiectul este finanţat prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice şi este derulat de MAI şi de toate prefecturile din ţară.
„Astăzi am avut o întâlnire cu mai mulţi reprezentanţi ai unor instituţii din judeţ referitoare la un proiect pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru acte oficiale administrative. Aşa cum ştiţi, toate actele administrative care sunt eliberate de către România, ca să poată fi folosite în altă ţară a Convenţiei de la Haga, trebuie apostilate. Apostilarea se obţine la noi, la Instituţia Prefectului şi atestă originea documentelor respective. Este vorba de o ştampilă sau de un certificat. Ministerul Afacerilor Interne, printr-un proiect cu fonduri europene şi împreună cu toate instituţiile prefectului, are acest proiect pe care îl vom derula până în 2014, privind o apostilă electronică”, a declarat Marinescu.
Subprefectul a mai arătat că implementarea apostilei electronice va duce la depistarea actelor false, informaţiile putând fi oricând verificate online.
„Toată baza de date, toate documentele care însoţesc această apostilă sunt înregistrate într-un registru electronic şi pot să fie oricând accesate. Este vorba, deci, despre promovarea unui sistem de operare modern, sigur şi cu costuri mici. În prezent, 18 state au implementat ori registru electronic ori apostilă electronică. Existenţa ace