Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Phoenix Şimleu, cu infirmeria plină în Capitală

Publicat in Magazin Salajean, joi 12 decembrie 2013 ·

Sâmbătă, ora 17, Sala “Agronomia” din Bucureşti

CSM Agronomia Bucureşti – Phoenix Şimleu Silvaniei

“Ultimul cartuş” al turui pentru Phoenix Şimleu Silvaniei care, va întâlni mâine seară, în deplasare, formaţia CSM Agronomia Bucureşti. Echipa pregătită de Mircea Abraham şi Marius Oniga abordează meciul din Capitală cu maximă încredere, chiar dacă vine după o perioadă nefastă, savurând gustul victoriei de doar două ori în primele nouă partide disputate.

În ciuda faptului că tehnicianul Phoenix-ului se confruntă cu multe probleme de lot, jumătate dintre jucători fiind accidentaţi, Abraham nu concepe ca echipa sa să se întoarcă învinsă din Capitală. “Mai mult de jumătate din echipă este accidentată, dar, chiar şi în aceste condiţii, suntem obligaţi să câştigăm meciul de la Bucureşti. Dacă până acum am avut, într-un fel, anumite scuze, de această dată nu mai avem nicio scuză. Vom face totul pentru a obţine victoria, fiindcă, dacă vom pierde, lucrurile se complică pentru noi. Am încercat să ne antrenăm cum am putut în această săptămână, deoarece o parte dintre jucători au efectuat recuperare, dar sper ca la ora meciului să-i pot folosi pe toţi şi să obţinem victoria”, a declarat, încrezător, Mircea Abraham.

Partida dintre CSM Agronomia Bucureşti şi Phoenix Şimleu Silvaniei poate fi considerată şi un duel al codaşelor, având în vedere că gazdele ocupă locul zece în clasament, cu trei punte, iar Şimleul se situează pe poziţia a IX-a, cu şase puncte acumulate.

Programul complet din ultima etapă a turului: SCM “U” Craiova – Ştiinţa Explorări Baia Mare, CSM Agronomia Bucureşti – Phoenix Şimleu Silvaniei, Dinamo Bucureşti – Unirea Dej, LPS Piatra Neamţ – Arcada Galaţi, “U” Cluj – CVM Tomis Constanţa. CS Volei Municipal Zalău va sta.

Clasament:

1. CS Volei Municipal Zalău 10 9 1 27p

2. CVM Tomis Constanţa 9 8 1 24 – 5 24p

3.

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum o ora
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Borrell avertizează Georgia că uşa UE s-ar putea „închide”

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană, îngrijorată de adoptarea în Georgia a unei legi controversate privind „influenţa străină”, ar putea să-şi închidă uşa faţă această ţară, candidată la aderare, a avertizat luni şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, transmite agenția

Marius Tucă Show începe marți, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

„Nu ne mai ascundem că suntem români” – mesajul unui „român adevărat”, publicat de Edward Iordănescu

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României a publicat luni pe pagina sa de Facebook un mesaj al unui suporter. El a reprodus un mesaj venit de la un prieten de al său, nenominalizat, pe care îl numeşte „un prieten, un român adevărat, un na

Fostul preşedinte al BEI Werner Hoyer, cercetat pentru corupţie de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi / Hoyer: Acuzaţiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde şi nefondate

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI) Werner Hoyer este cercetat pentru corupţie şi abuz de influenţă, precum şi pentru deturnare de fonduri ale UE, acuzaţii despre care bărbatul de 72 de ani a spus că sunt absurde, transmite Reut

Arhiepiscopia Tomişului, după ce ÎPS Teodosie a sfătuit o femeie abuzată psihologic de către soţ să îşi ducă crucea: Aprecierea unui abuz o face legea statului. El a oferit o soluţie strict duhovnicească

News.ro acum 2 ore
Arhiepiscopia Tomisului a afirmat în legătură cu declaraţia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, care sfătuise o femeie abuzată psihologic de soţ să îşi ducă crucea şi să nu se despartă, că aprecierea unui abuz o face legea statului şi că ÎPS Teodosie a

UPDATE - Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe A2 Bucureşti-Constanţa / Vizibilitate redusă / Traficul a fost oprit / Circulaţia feroviară este afectată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de vegetaţie s-a manifestat în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi. Din acest motiv, vizibilitatea a fost redusă, astfel că traficul rutier a fost oprit, fii

Poliţia germană a arestat doi bărbaţi care au încercat să şantajeze familia pilotului de Formula 1 Michael Schumacher

Mediafax acum o ora
Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au fost acuzaţi că au încercat să şantajeze familia legendarului pilot de Formula 1 Michael Schumacher. Starul Formulei 1 nu a mai avut nicio apariţie publică de când a suferit o leziune cerebrală gravă într-un a

Ce spune Denis Drăguş despre o remiză de salon cu Slovacia: „Nu ne interesează discuţiile, noi pregătim meciul ca să câştigăm”

Mediafax acum 35 minute
Denis Drăguş, atacantul echipei naţionale de fotbal a României a prefaţat luni partida cu Slovacia de la Euro 2024, într-o conferinţă de presă organizată în cantonamentul tricolorilor. Întrebat despre zvonurile privind o remiză de salon cu Slovacia,

Rareș BOGDAN îl contrazice pe Mircea Coșea, în privința unei potențiale crize economice: „Dacă crește o singură taxă PNL pleacă de la guvernare”

Gandul acum 3 ore
Profesorul Mircea Coșea a comentat evoluția economică a României, din ultima perioadă, precizând că recenta creștere a veniturilor, implementată de actualul Guvern, va genera o criză acută în viitor. Rareș Bogdan promite, însă, că PNL va ieși de la

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/25°
mar.

16°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/27°
joi

17°/25°
Timisoara
acum

23°
lun.

19°/31°
mar.

18°/34°
mie.

19°/35°
joi

19°/31°