Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputații gorjeni care și-au votat superimunitatea

Publicat in Exclusiv Gorj, vineri 13 decembrie 2013 ·

Cinci dintre cei opt deputați de Gorj se află pe lista celor care au votat favorabil proiectul de modificare a Codului Penal care conferă superimunitate politicienilor în fața anchetelor anticorupție. Un singur deputat gorjean a votat împotrivă, în vreme ce doi au absentat de la vot.

Mai exact, deputaţii au fost de acord cu o modificare a Codului Penal, în sensul scoaterii din categoria funcţionarilor publici a preşedintelui şi parlamentarilor, fapt care face ca aceştia să nu mai poată fi anchetaţi de DNA pentru infracţiuni de serviciu, precum abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită, traficul de influenţă. Se pare că această prevedere va avea efect şi asupra dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată. „Inculpaţii trimişi în judecată ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate ar putea fi puşi în libertate. Menţionăm că pe rolul instanţelor de judecată se află în curs de judecare sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari, în cauze instrumentate de DNA”, se arată într-un comunicat al DNA.

Unul singur împotrivă

Conform informaţiilor publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, la votul acestui amendament, în sală se aflau 6 din cei 8 deputaţi de Gorj. Au lipsit de la vot deputaţii Mihai Weber și Victor Ponta. În rest, Ion Cupă (PNL), Răzvan Rotaru (PC) și PSD-iștii Camelia Khraibani, Vasile Popeangă și Iriza Scarlat au votat pro-amendamentului, doar deputatul PP-DD Niculina Mocioi declarându-se împotrivă. Ponta: „Trebuie să aibă un alt statut”

Victor Pontaa declarat că este de acord ca parlamentarii, preşedintele sau miniştrii să nu mai fie consideraţi funcţionari publici, dar a insistat ca aceştia să aibă un statut astfel încât să răspundă în faţa legii. „M-am uitat azi pe faptul că parlamentarii şi preşedintele şi alţi aleşi să nu mai fie funcţionari publici, lucru cu care s

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată

HotNews acum 10 minute
Șase județe și București se află astăzi, 22 iulie, sub cod roșu de caniculă. Tot astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare și o alertă meteo cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizată aproape toată partea de est a țării, inclusiv zone care

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 56 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

OMV Petrom a achiziționat nava de foraj cu care va explora zona Mării Negre din Bulgaria

HotNews acum 58 minute
OMV Petrom și NewMed Energy Balkan, subsidiară a companiei israeliene New Med Energy, a anunțat marți contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei. Contractul a fost atribuit către Noble C

Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală/ Studiu unic în România realizat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

News.ro acum 16 minute
Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate peste 12.000 de noi cazuri de afecţiuni oncologice

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 11 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

România, locul 10 la Campionatul Mondial de Polo, în ciuda unei reveniri incredibile în fața Japoniei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Naționala masculină de polo a României a terminat Campionatul Mondial pe locul 10, după o înfrângere la limită în fața Japoniei, 19-20 (16-16). La finalul celor 4 reprize, scorul era 16-16, iar asiaticii s-au impus în urma unei runde de penalty-uri.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°