Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorul sindic trimite UTA pe marginea prăpastiei! Marţian exultă

Publicat in Liga2, joi 12 decembrie 2013 ·

„Bătrâna Doamnă” rămâne în zodia ghinionistă ce i-a marcat ultimii ani de existenţă. Când se părea că procedura insolvenţei îi va da o gură de oxigen şi, în cele din urmă, va ieşi din tunel, o decizie judecătorească dă aproape totul peste cap. Ceea ce ar fi trebuit să fie o şedinţă formală la Tribunalul Arad s-a transformat într-o amânare extrem de dureroasă pentru echipa „textilistă”, care trebuie să trăiască încă trei luni în incertitudine.

Totul a decurs supărător şi enervant de simplu. Judecătoarea a informat avocaţii prezenţi în sală că are nevoie de timp pentru a studia pe îndelete toate actele din „dosarul UTA” şi a fixat următorul termen de judecată data de 6 martie 2014 (!?). Adică doar la începutul primăverii se va bate în cuie tabelul definitiv al creditorilor (adică contestaţia Finanţelor, a lui Dorin Stana şi a lui Adrian Marţian), se vor ratifica deciziile luate miercuri în Comitetul Creditorilor (numirea Finanţelor, respectiv a juristului Călin Mitran în fruntea organismului, plus demiterea lui Dorin Micşa din funcţia de administrator special) şi va fi analizat şi memoriul lui Eugen Trică la decizia de demitere. Tot până atunci nu se poate întocmi un plan de reorganizare, iar intenţia de cooptare în schemă a unor oameni potenţi din punct de vedere financiar va stagna, dacă nu va cădea definitiv.

Este greu de crezut că un om de afaceri se va implica practic la gruparea emblemă a Aradului, atâta timp cât situaţia juridică a clubului nu este clară. Şi dacă pentru planul de reorganizare nu ar fi chiar un capăt de ţară, pentru faptul că UTA trebuie să trăiască din punct de vedere sportiv în toată această perioadă de incertitudine s-ar putea să fie…capăt de drum. Cheltuielile curente de la club până pe 6 martie se ridică la minim 70-80 de mii de euro, în care intră cel puţin două salarii la jucători, antrenori şi restul angajaţi

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 13 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°