Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Disponibilizări la Hidroelectrica Serv

Publicat in Impact in Gorj, vineri 13 decembrie 2013 ·

Anul 2013 se încheie cu noi disponibilizări. De aceasta dată, în atenţia programului de restructurare se află 22 de salariaţi de la Secţia Târgu-Jiu a Hidroelectrica Serv. Programul de restructurare pus în aplicare a vizat chiar şi desfiinţarea serviciului financiar- contabilitate-administrativ de la Secţia Târgu-Jiu.

Luna decembrie nu a început tocmai bine pentru o parte din salariaţii Secţiei Târgu-Jiu a Hidroelectrica Serv, 22 dintre aceştia primind preavizele prin care au fost informaţi că vor rămâne fără locuri de muncă. Astfel, conform preavizelor înaintate celor vizaţi motivele care determină aceste concedieri sunt detaliate în Programul de restructurare şi Reorganizare a Societăţii Hidroelectrica Serv. Tot în preavize se mai arată că restructurările au fost determinate de reducerea activităţii de mentenanţă, de dificultatea achitării facturilor la furnizorii de produse, dificultăţi în achitarea contribuţilor la stat, dar şi în asigurarea surselor de finanţare pentru plata salariilor şi creditelor. Conform unor surse din sistem, o parte din cei ce vor fi disponibilizaţi vor acţiona societatea în instanţă, măsurile luate ducând chiar şi la desfiinţarea serviciului financiar-administrativ. Aceleaşi surse au mai menţionat că nu au fost achitate în întregime toate drepturile salariale. Situaţia se anunţă a fi una tensionată, în condiţiile în care sindicatul a fost informat de această concediere colectivă, însă în urma discuţiilor nu s-a ajuns la o înţelegere cu organizaţiile. Până în prezent, la sediul AJOFM nu a fost înaintată nicio notificare, directorul instituţiei, Romeo Chiriac precizând că legea prevede un termen legal în interiorul căreia se trimit aceste înştiinţări. Secţia Târgu-Jiu aparţine de Sucursala Porţile de Fier, din cadrul Hidroelectrica Serv, de la această subunitate fiind restructurate în total 116 angajaţi. Conform informaţiilor obţi

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 31 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 46 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 53 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°