N-o fi cel mai arzător subiect al zilei, însă decât să comentez deciziile sau declaraţiile absurde care ne umplu zilnic ecranele prefer să mă gândesc la cum ar sta lucrurile dacă i-am ajuta pe cei mai amărâţi ca noi tot timpul, nu doar de Sărbători. Sunt deja aproape două săptămâni de când mai toate instituţiile organizează spectacole, salariaţii dau daruri, merg în vizită pe la centrele de plasament şi căminele de bătrâni. Unii o fac din suflet, alţii, cu gândul la ce câştigă, fie şi doar la capitolul imagine.

Se fac deja colecte şi în spaţii publice. E iarnă, e frig, o haină care nouă nu ne mai e de folos va încălzi cu siguranţă pe cel care n-are bani de ea. Şi jucăria pierdută în colţul camerei copilului tău, printre atâtea zeci de alte jucării, va aduce lumină în privirea copiilor pe care nu i-a-ncercat decât sărăcia până acum. Ca şi dulciurile donate, ca şi alimentele care înseamnă măcar o masă îmbelşugată, în Seara Sfântă, între atâtea altele în care părinţi oropsiţi aşteaptă mai întâi să-şi astâmpere cei mici foamea şi, dacă mai rămâne ceva, să se „ospăteze” şi ei. E bine dacă ne gândim la alţii, fie şi doar pentru că tot sufletul nostru îl hrănim. Însă aceşti bătuţi de soartă sunt în nevoie nu doar în decembrie 2013, nu doar la început de 2014. Au fost şi ieri, vor fi, poate, şi mâine. Au nevoie de o masă caldă mai mult iarna, e drept, dar nici vara nu le-ar prisosi. Copiii lor umblă goi şi prin colbul „străzii” căreia cine ştie când îi va ajunge rândul la asfaltare, şi prin zăpadă. Mame disperate sunt şi acum cu copii în spitale, dar şi toamna sau primăvara. Mâini întinse către mame pe care nu le-au cunoscut niciodată găseşti oricând în instituţiile unde statul e obligat, cu bani din ce în ce mai puţini şi personal aşijderea, să-i îngrijească. Şi bătrâni ajunşi pe stradă, care or avea ei cine ştie ce păcate de ispăşit, dar până ajung la jude