Meciul Recolta Sălcioara – Petrolul Berca din ultima etapă a turului Superligii lu’ Coşconea s-a aflat, printre altele, pe masa de lucru a Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Buzău. Acceptată în primul eşalon valoric din motive tehnice şi administrative şi mai puţin pe plan sportiv, Recolta se prezintă la momentul actual ca una dintre echipele cu probleme de comportament. Şi la această ultimă reprezentaţie din sezonul de toamnă am constatat mari deficienţe, atât la nivelul gazonului, cât şi al băncii tehnice. Astfel, pentru injurii la adresa arbitrului când jocul era oprit, Dan Fănel (jucător Sălcioara) a văzut roşu în faţa ochilor, fiind pedepsit cât se poate de corect cu 4 etape de suspendare şi 150 lei amendă. Până aici, toate bune şi la locul lor, pentru că nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu sancţiunea dictată împotriva antrenorului său, Ion Profir, care, nici mai mult, nici mai puţin, după meci i-a tras o „scatoalcă” după ceafă unui arbitru asistent. Chiar dacă la prima vedere cele 3 luni de suspendare şi amenda de 150 de lei par extrem de dure, făcând un simplu calcul constatăm că Profir va lipsi din incinta terenului de joc doar în pauza competiţională!! Stăm şi ne întrebăm, oare pentru meciurile amicale este pedepsit? ●
Meciul Recolta Sălcioara – Petrolul Berca din ultima etapă a turului Superligii lu’ Coşconea s-a aflat, printre altele, pe masa de lucru a Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Buzău. Acceptată în primul eşalon valoric din motive tehnice şi administrative şi mai puţin pe plan sportiv, Recolta se prezintă la momentul actual ca una dintre echipele cu probleme de comportament. Şi la această ultimă reprezentaţie din sezonul de toamnă am constatat mari deficienţe, atât la nivelul gazonului, cât şi al băncii tehnice. Astfel, pentru injurii la adresa arbitrului când jocul era oprit, Dan Fănel (jucător Sălcioara) a văzut roşu în faţa ochilo