Vivre, retailer online de produse home & deco, estimează că va atinge până la sfârşitul anului acesta o cifră de afaceri consolidată de şapte milioane euro, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
"La numai 18 luni de la înfiinţare, Vivre a ajuns în prezent la vânzări lunare de peste 1 milion de euro, o contribuţie semnificativă la creşterea accelerată reprezentând-o extinderile regionale realizate în 2013 în Bulgaria şi Ungaria. În luna ianuarie a anului viitor, Vivre continuă valul de extindere regională prin lansarea în Croaţia", potrivit sursei citate.
"Anul 2013 a fost un an intens, marcat de o dezvoltare locală consistentă şi de extinderi regionale. Volumul vânzărilor a crescut în acest an de 7 ori, ne-am lansat în alte două ţări şi avem în acest moment o echipă de peste 90 de angajaţi. Anul viitor vom continua planul de extindere regională şi vom începe în ianuarie cu lansarea în Croaţia", a declarat Monica Cadogan, director general Vivre.
Retailerul are în acest moment 700.000 de membri în cele trei ţări în care se află (România, Bulgaria şi Ungaria), estimând pentru 2014 o dublare a numărului de abonaţi.
F.A. Vivre, retailer online de produse home & deco, estimează că va atinge până la sfârşitul anului acesta o cifră de afaceri consolidată de şapte milioane euro, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
"La numai 18 luni de la înfiinţare, Vivre a ajuns în prezent la vânzări lunare de peste 1 milion de euro, o contribuţie semnificativă la creşterea accelerată reprezentând-o extinderile regionale realizate în 2013 în Bulgaria şi Ungaria. În luna ianuarie a anului viitor, Vivre continuă valul de extindere regională prin lansarea în Croaţia", potrivit sursei citate.
"Anul 2013 a fost un an intens, marcat de o dezvoltare locală consistentă şi de extinderi regionale. Volumul vânzărilor a crescut în acest a