-AA+A
Lecţie despre holocaust foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNSub egida Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, s-a desfăşurat miercuri, de la ora 17.00, în sala de expoziţii „Liviu Rebreanu” a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, în cadrul „Întâlnirilor Coşbook”, Lecţia despre Holocaust, organizată de instituţia gazdă, împreună cu Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”.
Au fost prezenţi Fredi Deac, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Bistriţa-Năsăud, profesoara Adriana Scripeţ (coordonatoarea proiectului), prof.dr. Silviu Chiş, prof.dr. Ioan Luca şi elevi din clasa a X-a de la şcoala amintită. Amfitrionul întâlnirii a fost scriitorul Ioan Pintea, managerul Bibliotecii Judeţene, care în alocuţiunea sa a schiţat cadrul şi problematica întâlnirii, apoi prof.dr. Silviu Chiş a făcut o expunere a temei, plecând de la condiţiile istorice ale secolului al XX-lea în Europa şi Germania, ţara unei splendide culturi, dar care a căzut în barbaria lichidării poporului evreu. Elevii au avut posibilitatea de a înţelege cum Hitler şi acoliţii săi au putut „monta”, prin manipulare totalitaristă, maşinăria nazistă de război şi de exterminare în lagerele de concentrare de la Dachau, Birkenau, Auschwitz, Treblinka. „Tehnologia” morţii însemna adunarea evreilor, transportul în condiţii inumane, în trenuri pentru animale, către lagăre, despărţirea familiilor, selectarea pentru muncă a celor sănătoşi şi pentru crematoriu a celor bolnavi şi bătrâni. Oamenii pentru execuţie erau introduşi în camere de gazare, sub pretextul că sunt duşi la baie, apoi erau gazaţi cu substanţe foarte toxice. Cadavrele erau introduse în cuptoarele de ardere şi ciclul era reluat. Tratamentul în relaţiile de muncă era total inuman; celebri „kapo” erau aleşi dintre evrei, bărbaţi sau femei, care erau de o duritate ieşită din comun cu conaţionalii. Cifrele avansate de organizaţiile evreieşt